Noi survoluri suspecte deasupra unei centrale nucleare din Franța

Noi survoluri suspecte deasupra unei centrale nucleare din Franța
Publicat: 05/01/2015, 00:00

Centrala Nogent-sur-Seine, în provincia Champagne, a anunțat pentru AFP, sâmbătă, că agenții săi de securitate au observat cu o zi înainte „două obiecte zburătoare survolând rezerva funciară din zona centralei”.

Jandarmeria a fost alertată ulterior.

Nu a mai fost semnalat vreun zbor deasupra altor instalații din Franța. Această țară deține al doilea parc nuclear din lume, cu 58 de reactoare repartizate în 19 centrale.

Între începutul lui octombrie și începutul lui noiembrie, 18 zboruri au fost detectate deasupra sau în apropierea diferitor instalații, unele simultan, acreditând ipoteza unei acțiuni coordonte de către persoane ale căror identitate și motivații rămân o enigmă.

Cazul a relansat dezbaterea asupra securității instalațiilor nucleare din Franța, Guvernul dând asigurări că nu există nicio temere, în timp ce Greenpeace, care dă asigurări că nu are nimic de-a face cu aceste operațiuni, acuză autoritățile că „minimalizează” pericolul.

Centrala Nogent a mai fost survolată la 19 octombrie.

Survolarea centralelor nucleare este interzisă pe o rază de cinci kilometri și la altitudinea de 1.000 de metri în jurul instalațiilor.

Spațiul aerian deasupra centralelor nucleare este supravegheat de aviația militară, în urma unui acord cu EDF. Toate cele 58 de reactoare ale Franței sunt exploatate de EDF.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal