„Este regretabil că Uniunea Europeană încearcă mai degrabă să dea lecții Turciei decât să soluționeze gravele amenințări cu care se confruntă”, a declarat Erdogan în fața ambasadorilor turci reuniți la Ankara.
„Islamofobia constituie o amenințare gravă pentru Europa. Dacă această problemă nu va fi rezolvată și dacă populismul îi va lua ostatici pe liderii europeni, valorile europene vor fi repuse în discuție”, a continuat el, afirmând că mișcările rasiste cresc „zi de zi”.
Declarațiile sale au intervenit a doua zi de la o acțiune antiislam organizată la Dresda de către mișcarea germană antiimigrație Pegida și care a reunit aproximativ 18.000 de manifestanți împotriva „islamizării Occidentului”.
Erdogan a îndemnat Bruxellesul „să își revizuiască politica” față de Ankara, acuzându-l că pune piedici aderării Turciei la Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, președitele islamo-conservator le-a cerut diplomaților turci să reprezinte o Turcie puternică și sigură de ea însăși.
„Turcia nu este o țară pe care oricine o poate acuza și arăta cu degetul într-un mod arogant. Cei care s-au obișnuit cu astfel de atitudini trebuie să le abandoneze”, a afirmat Erdogan.
„Cei care admonestează Turcia trebuie să țină seama de faptul că au de a face cu o nouă Turcie, una mare, prin economia, democrația și politica sa externă”, a insistat șeful statului turc.
Șef al Guvernului de la Ankara timp de 11 ani înainte de a fi ales președinte în august, Erdogan este acuzat de detractorii săi de derivă spre autoritarism și islamism.