ANAF s-a pus pe căutat minorii rău-platnici. Mii de copii din Argeș au primit înștiințări că sunt datori la Fisc. Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm”

ANAF s-a pus pe căutat minorii rău-platnici. Mii de copii din Argeș au primit înștiințări că sunt datori la Fisc. Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm
Publicat: 07/01/2015, 13:29
Actualizat: 20/03/2019, 16:35

Circa 11.000 de copii din județul Argeș au primit acasă scrisori de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care au fost înștiințați că au de plătit contribuții la asigurările de sănătate, contribuții aferente alocațiilor de stat primite în 2012, potrivit TVR, o eroare pentru care premierul Victor Ponta a declarat că așteaptă, în termen de o zi, să afle cine e de vină.

Mai exact, copiii ar trebui să restituie 39 de lei din cei 42 de lei primiți lunar sub formă de alocație, în condițiile în care, potrivit legii, „copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani și 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenții, dacă nu realizează venituri din muncă” sunt asigurați și scutiți e plata contribuțiilor.

Primarul orașului Curtea de Argeș, Nicolae Diaconu, a precizat că sumele foarte mari pe care copiii le-ar fi datorat Fiscului provin dintr-o eroare de calcul. În loc să fie aplicată cota de impozitare pe venituri suplimentare de 5,5% din valoarea dobânzilor, cota s-a aplicat asupra salariului mediu pe economie, rezultând sume foarte mari. În aceiași situație s-ar afla, spre exemplu, și persoanele care au făcut parte din comisiile electorale la alegerile din 2012, a spus Diaconu, la Realitatea TV.

ANAF: Impozitarea se referă la dobânzile din alocații

Reprezentanții ANAF spun că notificările le-au fost trimise copiilor din cauza unei erori de soft.

„Deciziile de impunere au fost generate în urma unor rulări ale unor programe emise de Direcția Generală a Tehnologiei Informației din cadrul ANAF. L-am instalat, au transmis”, a precizat Ion Olteanu, de la DGFP Argeș.

„Au venit contribuabili, au depus contestații legate de acest subiect. Noi am făcut demersuri sesizându-ne și contribuabilii. Am înștiințat Administrația Județeană a Finanțelor Publice și Direcția Regională a Finanțelor Publice și sperăm să rezolvăm și această deficiență”, a mai arătat Olteanu.

ANAF a precizat, în jurul prânzului, că obiectul impunerii nu îl reprezintă alocația de stat, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu și-au ridicat alocațiile din conturi.

„Conducerea ANAF a transmis cÇŽtre unitÇŽțile de administrare fiscalÇŽ o circularÇŽ prin care s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurÇŽri sociale de sÇŽnÇŽtate pentru veniturile obținute din dobânda bonificatÇŽ de bÇŽnci, pentru alocațiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare. PrecizÇŽm, incÇŽ o datÇŽ, cÇŽ obiectul impunerii nu ίl constituie alocația de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu și-au ridicat alocațiile din conturi”, se arată în comunicatul transmis de ANAF.

Victor Ponta: „Până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm”

Premierul Victor Ponta a cerut scuze publice, la începutul ședinței de Guvern, pentru situația creată în Argeș. El a precizat că aceste decizii de impunere încetează de astăzi, în urma unor discuții purtate cu ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

„Este nevoie de debirocratizarea și desțelenirea tuturor inadvertențelor – ca să nu spun prostiilor – din legislație. Îmi cer scuze și îmi pare rău când am văzut că s-au trimis la copii să plătească taxe pentru alocație. Vreau să anunț foarte clar că ministrul Finanțelor și șeful ANAF au luat măsuri și lucrurile astea încetează de azi, dar eu vreau până mâine să îmi spuneți pe cine sancționăm și cum îndreptăm să nu se mai întâmple în viitor asemenea prostii”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

În Curtea de Argeș mii de de copii, printre care unii cu dizabilități, au primit astfel de înștiințări.

Reprezentanții Direcției Generale a FInanțelor Publice Argeș au precizat pentru gândul că au trimis toate datele către București, urmând ca ANAF să lămurească public situația.

Cazuri similare s-ar fi petrecut și în județul Alba, potrivit presei locale.

Reprezentanții DGFP Alba au precizat într-o intervenție televizată că la sediul instituției au venit, încă de luni, contribuabili nemulțumiți de această situație.

„S-au depus 100 de constestații”, a spus Iulia Mireștean, la Realitatea TV.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?