Franța și-a ridicat la maximum nivelul de alertă în zona pariziană

Franța și-a ridicat la maximum nivelul de alertă în zona pariziană
Publicat: 07/01/2015, 14:43
Actualizat: 08/01/2015, 13:51

Potrivit președinției, François Hollande urmează să viziteze miercuri sediul publicației, unde au fost ucise 11 persoane, inclusiv doi polițiști, potrivit unui bilanț provizoriu.

Atacul, comis de cel puțin două persoane cu fața acoperită cu cagule, cu un Kalașnikov și un lansator de rachete, este un act fără precedent împotriva unui organ de presă, comentează AFP.

O reuniune de criză a fost convocată la sediul președinției la ora 13.00 GMT (14.00, ora României), a anunțat Palatul Elysée.

Martori au declarat că doi bărbați mascați și înarmați cu o armă Kalașnikov și un lansator de rachete au intrat în clădire în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), strigând „Allah Akbar” și „Profetul a fost răzbunat”.

Numeroase focuri de armă s-au auzit, iar mai mulți jurnaliști au reușit să se refugieze pe acoperișul clădirii. Martin Boudot, jurnalist la o societate de producție cu sediul în același imobil, făcea parte din acest grup. „Tocmai am coborât, pentru că poliția a securizat clădirea”, a declarat el pentru Europe1.

„Pompierii acordă primele îngrijiri. Sunt mai multe victime în sediul Charlie Hebdo. (Atacatorii) au mers direct în sediu și au deschis focul. Am fost nevoiți să ne refugiem pe acoperiș. Am văzut două persoane cu cagule negre, care la ieșire au strigat Allah Akbar, arătând spre cer, și care au tras asupra polițiștilor postați în exterior”, a adăugat el.

„Au fugit cu o mașină neagră”, a mai povestit Boudot. „Atacul a durat între cinci și zece minute. A fost un adevărat carnagiu”, a adăugat el, vizibil emoționat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Alain Delon a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat marele actor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia