Într-un mesaj postat pe contul său de Twitter în limba franceză, premierul Victor Ponta s-a declarat „șocat” de atentatul din Franța, transmițând condoleanțe familiilor celor uciși.
„Sunt profund șocat de vestea atentatului din Paris. Condoleanțele noastre familiilor victimelor și pentru poporul francez (Je suis profondement choqué par la nouvelle de l’attentat à Paris. Nos condoleances aux familles des victimes et au peuple français)”, a transmis Ponta, pe Twitter.
De altfel, Victor Ponta a anulat și prezentarea bilanțului Ministerului Fondurilor Europene și al Ministerului Agriculturii, axat pe absorbția fondurilor europene, programat pentru ora 15.00 la Palatul Victoria, el precizând pentru MEDIAFAX că a luat această decizie având în vedere situația din Franța.
„Așteptăm evoluțiile legate de situația din Franța. Prezentarea pe fonduri europene poate aștepta”, a spus Ponta, anterior, pentru Mediafax.
În plus, aflat la sediul Guvernului, Ponta le-a spus jurnaliștilor că a discutat cu președintele Klaus Iohannis și cu directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, despre atacul terorist de la Paris, oficialii convenind că în România nu se impune un grad de alertă.
Un atentat a avut loc, miercuri, la sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris. Potrivit bilanțului provizoriu, cel puțin 12 persoane au decedat în urma atacului armat, dintre care zece jurnaliști și doi polițiști.
La locul atentatului a ajuns și președintele francez, Fracois Hollande, care a spus că „Franța este în stare de șoc”.
„Este un atentat terorist, fără îndoială”, a adăugat el. „Jurnaliști și polițiști au fost asasinați”, a spus el, anunțând că a convocat la Elysee miniștrii responsabili cu securitatea.
Atentatul din Paris a ajuns și în atenția premierului britanic, David Cameron, care a vorbit despre „crimele din Paris” ca fiind „dezgustătoare”.
„Suntem alături de poporul francez în lupta împotriva terorismului și pentru apărarea libertății presei”, a declarat și Cameron.