Georghe Tănăsoiu-retras de Ponta din postul de secretar general al Secretariatului Revoluționarilor

Georghe Tănăsoiu-retras de Ponta din postul de secretar general al Secretariatului Revoluționarilor
Publicat: 07/01/2015, 21:01

Decizia prin care este dispusă încetarea exercitării acestei funcții a fost semnată miercuri de premierul Ponta.

Retragerea este decisă într-un moment în care revoluționarii protestează pentru faptul că sunt obligați să obțină un nou certificat pe baza căruia să primească indemnizația lunară, iar premierul Ponta a cerut Corpului de Control să verifice activitatea din ultimii 25 de ani a Secretariatului de Stat pentru Revoluționari, în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluționar.

Protestatarii sunt nemulțumiți de faptul că vor fi obligați să obțină, pentru indemnizații, noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluție, după cum a decis Guvernul la sfârșitul anului trecut.

Decizia a fost luată după ce agenția MEDIAFAX a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizațiilor reparatorii la care au dreptul revoluționarii care, în decembrie 1989, au mobilizat și condus grupuri de oameni, construind și menținând baricade împotriva forțelor regimului comunist. Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost „o greșeală” a Ministerului Finanțelor și că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.

Erata a fost transmisă și publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanță de urgență, stabilind că acei revoluționari care au condus grupuri de oameni și au ridica baricade trebuie să obțină un nou certificat care să le ateste meritele.

Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluționar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?