„AM PRIMIT MISIUNEA DE LA AL-QAIDA” – ÎNREGISTRARE TELEFONICĂ CU TERORIȘTII. Filmul celor trei zile de haos din Franța

Frații Cherif și Said Kouachi au fost neutralizați, vineri, într-un atac al forțelor franceze la o tipografia din nordul Franței, în care se baricadaseră dimineață, împreună cu un ostatic. Cei doi frați au fost neutralizați în momentul în care au ieșit din clădire și au deschis focul spre forțele de ordine, potrivit presei franceze. Cherif și Said Kouachi sunt suspectați de comiterea atacului terorist care a avut loc miercuri la redacția revistei Charlie Hebdo, în urma căruia 12 persoane și-au pierdut viața.

În paralel cu atacul de la tipografia din orașul Dammartin-en-Goele, forțele franceze au luat cu asalt și un magazin evreiesc, unde Amedy Coulibaly, urmărit pentru atacul armat de joi, din Montrouge, ținea mai multe persoane ostatice. În urma atacului, Coulibaly, care ar fi avut legături cu frații Kouachi, a fost ucis.

„AM PRIMIT MISIUNEA DE LA AL-QUAIDA” – ÎNREGISTRARE TELEFONICĂ CU TERORIȘTII

Cât despre ostatici, situația este următoarea: un tânăr de 27 de ani, care a stat ascuns în tipografie fără știrea teroriștilor, a fost eliberat. Mai multe persoane luate ostatice în magazinul evreiesc au fost eliberate, unele grav rănite. Presa franceză vorbește, însă, și despre cel puțin patru ostatici morți.

Există, însă, o a patra persoană căutată de poliție, în legătură cu atacurile armate din ultimele zile. Este vorba despre o tânără de 26 de ani, pe nume Hayat Boumeddiene, acuzată că ar fi fost complicea lui Amedy Coulibaly, autorul atacurilor de la Montrouge și de la Vincennes.

În total, cel puțin 17 oameni au fost uciși în atacurile teroriste din ultimele zile din Franța: 8 jurnaliști de la Charlie Hebdo, un angajat, un vizitator al ziarului, trei polițiști și patru clienți ai magazinului evreiesc din Vincennes.

Pe scurt, filmul celor 54 de ore de teroare în Franța:

Harta evenimentelor din ultimele trei zile// FOTO: preluare Reuters

Atentatul de la Charlie Hebdo, un săptămânal de satiră devenit țintă a fundamentaliștilor islamici din cauza caricaturilor religioase, inclusiv unele cu profetul Mahomed: Miercuri, la ora locală 11:30, doi bărbați îmbrăcați în negru, cu cagule pe față și înarmați cu arme automate, deschid focul la sediul Charlie Hebdo din Paris, strigând „Allah Akbar!”, care se traduce prin „Dumnezeu e mare”. Atacul a avut loc în plină ședință de redacție și a durat câteva minute. 12 persoane au fost ucise – opt jurnaliști, inclusiv patru caricaturiști, un angajat, o persoană aflată în vizită și doi polițiști, unul în redacție, altul în stradă. Alte 10 persoane sunt rănite, patru, foarte grav.

Cei doi sunt filmați în timpul unor confruntări din stradă cu poliția strigând că „Profetul a fost răzbunat”. Atacatorii, despre care aveam să aflăm că sunt doi frați, fug cu o mașină către nord-estul Parisului. La un moment dat, schimbă mașina. Așa a început uriașa operațiune de căutare a lui Chérif (32 de ani, jihadist condamnat în 2008) și Saïd Kouachi (34 de ani).

Vestea carnagiului din redacția franceză, una dintre cele mai negre zile din istoria presei, produce imediat un val de reacții în întreaga lume. Apare sloganul „Je suis Charlie”, prin care oamenii au vrut să își demonstreze solidaritatea cu victimele de la Charlie Hebdo.

Miercuri seara, peste 100.000 de persoane manifestează în mai multe orașe din Franța, iar alte mitinguri au loc în mai multe orașe europene, dar și la New York, Washington și în Canada.

Primul atac al lui Amedy Coulibaly: Joi dimineața, o polițistă este omorâtă, iar un alt agent este grav rănit la Montrouge, în apropiere de Paris, într-un atac armat al cărui autor fuge. Poliția a dat publicității abia vineri identitatea atacatorului, Amedy Coulibaly. el ar fi avut-o drept complice pe Hayat Boumeddiene, partenera lui, în vârstă de 26 de ani.

Pe urmele fraților Kouachi: Frații Kouachi sunt recunoscuți joi dimineața de administratorul unei benzinării, în apropiere de Villers-Cotterêt, la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Paris. Efective uriașe de jandarmi și polițiști efectuează căutări în regiune – o zonă împdurită, dar fără niciun rezultat. În total, 90.000 de polițiști, jandarmi și trupe speciale participă la căutări.

Presa din lumea întreagă este în doliu, oamenii îi plâng pe cei care au fost uciși pentru desenele lor. De altfel, ziua de joi a fost zi de doliu național în Franța.

Cei doi bărbați sunt catalogați drept „eroi jihadiști” de către postul de radio al organizației Statul islamic (SI). Presa anunță că că cei doi se află de ani de zile pe lista neagră americană cu teroriști, iar Saïd Kouachi s-a antrenat în Yemen, în 2011, potrivit unor oficiali americani.

Ultima zi, două atacuri: Vânătoarea ucigașilor de la Charlie Hebdo și Montrouge este reluată vineri dimineață, când izbucnește un atac armat la un baraj, între polițiști și frații Kouachi, recunoscuți de către o femeie căreia i-au furat mașina. Puternic înarmați, cei doi se baricadează într-o tipografie din Dammartin-en-Goële, la aproximativ 20 de kilometri de Aeroportul Internațional Roissy. Zborurile de pe Roissy-Charles de Gaulle sunt deviate, pentru a ocoli Dammartin.

Inițial, se vorbește despre o luare de ostatici, cu toate că, la sfârșitul zilei, aveam să aflăm că bărbatul din clădire reușise să se ascundă de teroriști toată ziua și să comunice prin SMS cu familia și, se crede, cu poliția.

Localitatea este încercuită de către un număr uriaș de forțe de ordine, susținute de mai multe elicoptere. Două școli de lângă tipografie sunt evacuate.

Suspectul de la Montrouge este identificat – Amedy Coulibaly. Mai multe surse din cadrul poliției afirmă că s-a stabilit o conexiune între el și frații Kouachi.

Către ora locală 13:00, în vreme ce la Dammartin continua operațiunea împotriva fraților Kouachi, se află că la Vincennes (periferia estică a Parisului), a avut loc o luare de ostatici și un atac armat la un magazin cu specific evreiesc. Principalul suspect este Amedy Coulibaly, atacatorul de la Montrouge. Zona este evacuată și închisă. Potrivit presei franceze, Coulibaly le transmite autorităților, prin negociatori, să îi lase pe frații Kouachi să plece din tipografia.

Pe parcursul zilei, apar mai multe alarme false de atacuri teroriste. La Palatul Elysee are loc o reuniune de criză.

Asaltul simultan: La ora 17:00, ora locală, forțele de elită lansează simultan asaltul asupra tipografiei și a magazinului. În ambele locuri, se aud explozii și rafale de focuri de armă. Cei trei teroriști – autorii masacrului de la Charlie Hebdo și cel de la Montrouge și Vincennes – sunt uciși. Bărbatul care se ascundea în tipografie este scos teafăr din clădire. La Paris, mai mulți ostatici, inclusiv femei și cel puțin un copil, sunt scoși în viață din magazinul evreiesc. Cadavrele a cinci persoane, inclusiv al lui Amedy Coulibaly, au fost găsite în magazinul evreiesc după asalt, potrivit unor surse din cadrul poliției. TF1 adaugă că alți patru ostatici sunt grav răniți. Cu aceasta, se pune punct celor trei zile de teroare. 20 de oameni sunt morți, însă – incluzându-i pe cei trei teroriști

Presupusa complice a lui Coulibaly, Hayat Boumeddiene, rămâne de negăsit.

Afilieri cu organizațiile teroriste: Cât despre afilierea teroriștilor, Chérif Kouachi a sunat la postul BFMTV înainte de a fi ucis și a declarat că făcea parte din organizația teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia. De cealaltă parte, Amedy Coulibaly afirmă, într-o înregistrare, că s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo și că face parte din grupul terorist Stat Islamic

Mesajul lui Francois Hollande: La sfârșitul zilei, președintele Francois Hollande a lăudat curajul forțelor de ordine, i-a numit „fanatici” pe autorii atacurilor și a spus că luarea de ostatici din magazinul evreiesc a fost un atac antisemit, în vreme ce atacul fraților Kouachi nu a avut nimic de-a face cu religia musulmană. Hollande a făcut apel la vigilența populației și i-a îndemnat pe oameni să rămână uniți și să demonstreze această unitate duminică, la un marș la care și-au anunțat deja prezența mai mulți lideri politici europeni, între care David Cameron (premierul britanic), Donald Tusk (președintele Consiliului European), Angela Merkel (cancelarul german), Matteo Renzi (premierul Italiei), Jean-Claude Juncker (președintele Comisiei Europene).

gândul transmite și azi, în format LIVE TEXT, toate informațiile pe acest subiect

UPDATE 20:50 Președintele Francois Hollande face declarații: Franța a făcut față atacurilor teroriste. Vreau să felicit forțele de ordine pentru curajul lor și să le spun că sunt mândru de acești oameni, care, atunci când li s-a dat ordinul, au acțioat la unison. Franța nu a terminat cu amenințările cărora trebuie să le facă față. Vreau să fac apel la vigilență, unitate și mobilizare în continuare. Trebuie să fim implacabili în fața rasismului și antisemitismului. Acești fanatici nu au nimic de-a face cu religia musulmană. Luarea de ostatici la magazinul de produse evreiești este un act antisemit înspăimântător. Suntem o națiune liberă, care nu se teme. Lansez un apel către toți francezii să se ridice duminică împreună pentru libertatea de exprimare. Trăiască Republica! Trăiască Franța!

UPDATE 20:45 Chérif Kouachi, unul dintre autorii atacului comis la sediul revistei Charlie Hebdo, a sunat la postul BFMTV înainte de a muri și a declarat că făcea parte din organizația teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia. De cealaltă parte, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris și presupusul criminal al polițistei omorâte în zona Montrouge din Paris, afirmă, într-o înregistrare, că s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo și că face parte din grupul terorist Stat Islamic

UPDATE 19:45 Premierul britanic, David Cameron, împreună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, sunt doar doi dintre liderii europeni care și-au anunțat prezența la marșul de solidaritate de duminică, din Paris.

UPDATE 19:35 Reporterul Le Figaro în Dammartin spune că frații Kouachi nu știau că există o a treia persoană în tipografie. Informația nu a fost confirmată, însă, de autorități. Tânărul i-ar fi scris un SMS mamei lui: „M-am ascuns la etajul 1. Cred că au omorât pe toată lumea. Anunțați poliția să intervină”.

UPDATE 19:22 Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, care a fost azi la locul ambelor luări de ostatici, le mulțumește forțelor de ordine și face un apel la „atenție și vigilență” în continuare, pentru a apăra țara de noi atacuri.

UPDATE 19:15 La scurt timp după operațiunile din Paris și Dammartin-en-Goele, a fost anunțată o nouă luare de ostatici, în Montpellier. Este vorba despre o tentativă de jaf armat la un magazin de bijuterii, care a degenerat într-o luare de ostatici. Nu există nicio informație la această oră care să indice vreo legătură între evenimentele din Vincennes și Dammartin-en-Goele, explică Le Monde, citând Midi Libre.

UPDATE 19:08 Președintele Francois Hollande va face declarații la ora 20:00 (21:00, ora României).

UPDATE 19:00 Reuters anunță, citând surse din poliție, că cel puțin patru dintre ostaticii din magazinul din Paris sunt morți. Și Le Monde vorbește despre mai mulți morți în rândul ostaticilor. TF1 adaugă că alți patru ostatici sunt grav răniți. Totodată, Le Figaro informează că doi polițiști au fost răniți în zona picioarelor, în timpul operațiunii din Paris.

UPDATE 18:46 Poliția confirmă că cei doi suspecți din atacul contra Charlie Hebdo, sunt morți, anunță BBC.

UPDATE 18:43 Un polițist a fost rănit într-una dintre ofensive, nu este clar, în acest moment, în care: Mai jos, imagini din timpul celor doua operațiuni.

FOTO: Telegraph.co.uk

Paris

Damartin// FOTO: Dominique Faget/AFP/Mediafax

Damartin-en-Goele

UPDATE 18:23 Potrivit AFP, ostaticii din magazinul din Paris, între care și femei și cel puțin un copil, au fost eliberați, iar agresorul a fost omorât în timpul asaltului.

UPDATE 18:17 Focuri de armă si explozii s-au înregistrat și la magazinul din Paris unde erau ținuți ostatici, poliția începând asaltul și în acest caz.

UPDATE 18:01 Explozii puternice la tipografia din Dammartin-en-Goële, unde sunt baricadați cei doi frați suspecți pentru atentatul din Charlie Hebdo. Asaltul trupelor de intervenție a început, potrivit surselor din Jandarmerie citate de Le monde.

UPDATE 17:30 Întâlnirea dintre Francois Hollande și Angela Merkel, programată pentru duminică, la Strasbourg, a fost anulată.

UPDATE 17:00 O alarmă falsă și la Rouen, în Normandia. De asemenea, din motive de securitate, cea mai mare sinagogă din Paris a fost evacuată și toate magazinele din zona Vincennes au fost închise. Locuitorii din clădirea în care se află magazinul evreiesc atacat au fost evacuați. Totodată, poliția a publicat pe Twitter o listă cu toate școlile gimnaziale din zona Vincennes care au fost închise. Părinții au fost chemați să își ia copiii. Elevii sunt scoși din școli sub escorta poliției.

UPDATE 16:40 Atacatorul din magazin, despre care se crede că ar fi Amedy Coulibaly, ar fi cerut, prin intermediul negociatorilor, ca frații Kouachi, actualmente baricadați într-o clădire la câteva zeci de kilometri de Paris, să fie lăsați să plece, informează The Telegraph și RTL.fr. Potrivit unor surse polițienești citate de Le Figaro, atacatorul a amenințat că execută toți ostaticii dacă trupele de elită intervin la Dammartin, unde cei doi suspecți pentru atentatul de la Charlie Hebdo, sunt baricadați într-o tipografie. „Cele două atacuri au legătură între ele. Cel care a luat ostatici la Vincennes a amenințat că îi va omorî pe toți dacă GIGN (trupele de elită ale jandarmeriei -n.r.) intervin în forță la Dammartin unde se găsesc cei dou frați Kouachi”, a declarat, sursa polițienească pentru Le Figaro.

UPDATE 16:30 Alarmă falsă la Trocadero. Circulația metroului a fost reluată.

UPDATE 16:18 Un tren de mare viteză care circula între Lyon și Paris a fost oprit și evacuat, vineri, după ce un cetățean sirian care călătorea fără bilet a afirmat că era „terorist”, afirmă surse citate de Le Figaro.

UPDATE 16:16 Un tânăr înarmat a fost arestat în zona magazinului din Place de Vincennes. Imaginile au fost filmate de un trecător. Postul Europe1 susține că nu știe dacă omul arestat are legătură cu luarea de ostatici, dacă este un trecător sau un angajat al magazinului. Potrivit ziariștilor de la fața locului, bărbatul s-ar fi predat polițiștilor.


VIDÉO EXCLUSIVE – Les images de l’arrestation… by Europe1fr

UPDATE 16:12 Piața Trocadero din Paris a fost evacuată. La ieșire din stația de metrou, se află polițiști înarmați, iar magistrala 6 de metrou este parțial blocată.

UPDATE 16:10 O actualizare cu privire la cealaltă criză, din Dammartin-en-Goele, unde se crede că autorii atentatului împotriva Charlie Hebdo s-au baricadat într-o tipografie, luând ostatici: după câteva ore de așteptare, școala primară aflată la câțiva metri de tipografie a fost evacuată.

UPDATE 16:00 Un polițist de la locului atacului din zona Port de Vincennes a declarat, pentru BBC, că doi oameni și-au pierdut viața în luarea de ostatici din magazin.

Prefectura din Paris neagă în acest moment informațiile cu privire la eventuale victime ale luării de ostatici din Port de Vincennes, potrivit Le Monde.

FOTO: Le Monde

UPDATE 15:47 Legătura dintre atacatori, într-un grafic Le Monde. Precizăm că surse din poliție au declarat pentru presa franceză că Amedy Coulibaly (atacatorul de la Montrouge) ar fi una și aceeași persoană cu atacatorul de la magazinul alimentar (Suspect X în graficul de mai jos):

UPDATE 15:45 The Telegraph a realizat mai multe hărți cu atacurile din ultimele zile din Franța:

UPDATE 15:40 Autoritățile franceze au publicat portretele suspectului din atacul de la Montrouge, de joi, care se crede că ar fi și autorul atacului și al luării de ostatici din magazin. Este vorba de Amedy Coulibaly, un islamist de 32 de ani, care a deschis focul, joi, în zona Montrouge din Paris, omorând o polițistă. Autorul atacului ar fi fost ajutat de o tânără de 26 de ani, Hayat Boumeddiene, care ar fi și iubita lui.

UPDATE 15.25 AFP: Cel puțin doi morți în atacul de la magazinul din Paris.

UPDATE 15:05 RTL relatează că, printre ostaticii din Porte de Vicennes, s-ar afla și o femeie cu un copil. Le Figaro relatează că ar fi cel puțin cinci ostatici. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a sosit la locul atacului.

UPDATE 15:02 Potrivit unui reprezentant al sindicatului Alliance, bărbatul a rănit două persoane, după care s-a baricadat în magazinul cu alimente cușer.

UPDATE 15:00 „Ministerul Afacerilor Externe amintește faptul că autoritățile franceze au decis să instituie nivelul maxim de alertă pentru nordul Franței, context în care se recomandă cetățenilor români care urmează să călătorească sau se află deja pe teritoriul Republicii Franceze, cu precădere în zona capitalei Paris (regiunile Ile-de-France și Picardie), să manifeste prudență sporită”, trasnmite Ministerul Afacerilor Externe din România, într-un comunicat remis vineri.

UPDATE 14:35 Un nou atac armat a avut loc în estul Parisului, la Porte de Vincennes, anunță AFP. Potrivit primelor informații, ar fi avut loc și o luare de ostatici. Suspectul este același ca în cazul atacului de joi, de la Montrouge, în urma căruia o polițistă și-a pierdut viața, scrie Le Figaro. Zona este blocată. Ținta este un magazin alimentar evreiesc, conform The Telegraph. Mai mult, presa franceză scrie și despre o luare de ostatici în estul capitalei franceze. Amintim că s-a stabilit o conexiune între autorii atacului de la Charlie Hebdo și acest individ.

UPDATE 14:20 Un cleric din cadrul grupării Statul Islamic a declarat vineri că gruparea teroristă este responsabilă de atacul din sediul Charlie Hebdo, relatează Haaretz, citând agenția germană DPA. „Am început cu Franța operațiunea, pentru care ne asigurăm responsabilitatea”, a declarat Abu Saad al-Ansari, în timpul predicii de vineri în orașul irakian Mosul, aflat sub controlul SI. „Mâine vor avea loc (atacuri) în (Marea) Britanie, America și alte” țări, a adăugat predicatorul.

UPDATE 13:30 Această fotografie publicată de The Telegraph surprinde o mașină blindată și un tanc pe un pod de lângă tipografia în care se află atacatorii.

UPDATE 13:25 AFP informează, citând surse din poliție, că există conexiune între atacul armat în care a fost ucisă o polițistă, joi, în sudul Parisului și atentatul de la Charlie Hebdo. Amintim că un bărbat suspectat că este autorul atacului de ieri a fost identificat, iar doi dintre apropiații acestuia au fost arestați vineri dimineața.

UPDATE 13:20 Ministrul de Interne din Franța, Bernard Cazeneuve, în conferința cu prefecții de mai devreme: „O intervenție este în curs și este menită să-i neutralizeze pe autorii atentatului laș comis în urmă cu două zile”, a declarat Bernard Cazeneuve într-o reuniune cu prefecții, la Paris.

UPDATE 13:15 O ambulanță a ajuns lângă clădirea în care s-au baricadat cei despre care se crede că ar fi frații Kouachi.

UPDATE 13:02 Jurnaliștii care se vor ocupa mai departe de Charlie Hebdo au sosit la sediul Libération, unde își vor desfășura activitatea. Mai multe, AICI

UPDATE 13:00 Teroriștii le-ar fi spus polițiștilor că vor să moară ca martiri, relatează CNN.

UPDATE 12:55 Șoferul autorismului Clio furat de frații Kouachi miercuri, după ce au fugit cu un Citroen C3 de la locul atentatului, a povestit la France 1 că teroriștii i-au zis: „Dacă te întreabă presa, să le spui: „Este al-Qaida din Yemen”.

UPDATE 12:45 Un bărbat suspectat că este autorul atacului armat în care a fost ucisă o polițistă, joi, în sudul Parisului, a fost identificat, iar doi dintre apropiații acestuia au fost arestați vineri dimineața, au anunțat surse apropiate dosarului, citate de AFP. Autorul atacului comis joi în Montrouge și frații Cherif și Said Kouachi se cunosc și fac parte toți trei din aceeași filieră jihadistă Buttes-Chaumont, afirmă Le Point, în ediția electronică de vineri.

UPDATE 12:20 Autoritățile franceze anunță că sunt aproape sigure că atacatorii de la tipografie sunt frații Kourachi.

UPDATE 12:15 Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a anunțat că cei patru jurnaliști de la Charlie Hebdo în stare foarte gravă vor supraviețui rănilor. Ceilalți șapte răniți au fost externați. Cazeneuve a mai spus, într-o conferință cu prefecții, că peste 3.700 de mesaje de pe rețelele de socializare care lăudau atentatul de la Charlie Hebdo au fost cenzurate. La conferință participă și președintele Hollande și premierul Valls. Francois Hollande a declarat, în acest context, că au fost dejucate mai multe atentate.

UPDATE 12:10 Un francez a intrat în direct la France Info, pentru a relata ceea ce pare mai degrabă o glumă. Bărbatul spune că s-a întâlnit în această dimineață cu unul dintre frații Kouachi la tipografia în care s-ar fi baricadat teroriștii. Când l-a recunoscut, spune francezul, i-a întins suspectului mâna și i-a zis „bună ziua”. În replică, presupusul terorist i-ar fi spus: „Domnule, noi nu ucidem civili”. „Vreau să joc la loto, pentru că am avut mult noroc azi”, a încheiat povestea bărbatul.

UPDATE 11:53 Multe informații contradictorii cu privire la criza din Franța. Spre exemplu, o sursă din cadrul poliției le-a declarat jurnaliștilor că frații Kouachi au luat ostatică o singură persoană. Totuși, fostul ministru de Interne, Claude Gueant, spune că există mai mulți ostatici.

UPDATE 11:50 Jurnaliștii care vor forma noul Charlie Hebdo urmează să ajungă în scurt timp la sediul Liberation, de unde vor munci în perioada următoare. Zona este puternic securizată.

UPDATE 11:45 Parchetul a dezmințit vineri bilanțul de doi morți anunțat anterior de Le Parisien, în urma schimbului de focuri care a avut loc în localitatea Dammartin-en-Goële, situată la nord de Paris, în timpul urmăririi fraților Kouachi, relatează cotidianul L’Express

UPDATE 11.40 Imagini cu schimbul de focuri din această dimineață:

UPDATE 11:35 Traficul aerian pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle din Paris a fost deviat „spre sudul zonei”, din cauza operațiunii în desfășurare la Dammartin-en-Goële, localitate situată la numai zece kilometri de primele piste, relatează L’Express. Conform Google Maps, aeroportul este la circa 12 kilometri de Dammartin-en-Goelle.

UPDATE 11:30 Avioanele care urmau sau urmează să aterizeze pe aeroportul Charles de Gaulle și-au modificat ruta, pentru a nu zbura deasupra Dammartin-en-Goele, potrivit Flight Radar. Alte zboruri și-au întârziat aterizarea sau și-au schimbat destinația, ca o precauție, potrivit Le Monde.

UPDATE 11:20 Jandarmeria spune că nu sunt morți în luarea de ostatici, conform Le Monde.

UPDATE 11:13 France 2: Zece persoane au fost luate ostatice la Dammartin-en-Goële. Potrivit iTélé, echipele GIGN aflate la fața locului au început negocierilor cu autorii luării de ostatici. Cel puțin patru elicoptere survolează zona.

UPDATE 11:10 Primarul din Dammartin-en-Goele le-a spus celor de la Le Monde că luarea de ostatici are loc într-o tipografie, numită Création Tendance Découverte. O școală primară și un liceu se află la doar câțiva metri de locul luării de ostatici, conform Le Figaro. Toți elevii au fost închiși în instituțiile de învățământ și sunt ținuți departe de ferestre.

FOTO: Le Figaro

UPDATE 11:03 Doi dintre răniți au fost evacuați și sunt în drum spre spital, scrie Le Parisien.

UPDATE 11:00 Le Parisien: cel puțin 2 morți și 20 de răniți în schimburile de focuri dintre cei doi suspecți și forțele de ordine.

UPDATE 10:51 Frații Cherif și Said Kouachi ar fi autorii luării de ostatici care are loc vineri dimineață într-o companie din Dammartin-en-Goële, în Seine-et-Marne, relatează RTL.fr.

UPDATE 10:47 Frații Kouachi au fost reperați în această dimineață lângă Dammartin-en-Goele, localitatea în care are loc, în acest moment, o amplă operațiunea a autorităților franceze și în care ar exista o luare de ostatici.

UPDATE 10:43 Ministrul de Interne al Franței, Bernard Cazeneuve, confirmă operațiunea din Dammartin-en-Goele. Le Monde scrie că luarea de ostatici are loc într-o companie din localitate.

UPDATE 10:42 Imagini de pe Twitter cu elicopterele care survolează Dammartin-en-Goele:

UPDATE 10:40 Cel puțin o persoană este luată ostatică, în Dammartin-en-Goele, relatează presa franceză, care speculează în continuare că este vorba despre atacatorii de la Charlie Hebdo.

UPDATE 10:20 Luare de ostatici în Dammartin-en-Goele, Seine-et-Marne, conform Le Figaro.

UPDATE 10:15 Schimburi puternice de focuri în Dammartin-en-Goele, în Seine-et-Marne, la câțiva kilometri de aeroportul Roissy și circa 40 de kilometri de Paris, informează RTL. O mașină marca Peugeot 206 a fost furată în această dimineață de doi indivizi înarmați care corespund semnalmentelor suspecților Kouachi.

UPDATE 9:45 Aceasta este zona împădurită în care polițiștii îi caută pe frații Kouachi (SURSA imaginii: The Telegraph)

UPDATE 9:40 Un supraviețuitor al masacrului de la Charlie Hebdo povestește ce s-a întâmplat în timpul atacului: „Eram la încheierea ședinței de sumar în timp ce pe neașteptate s-au auzit câteva petarde, după care s-a deschis ușa. Un tip a apărut strigând Allah Akbar”. DETALII, AICI

La Washington, oficialii americani au dezvăluit că cei doi suspecți, Cherif și Said Kouachi, se aflau pe lista neagră americană a terorismului și că Said Kouachi se antrenase în mânuirea armelor în Yemen.

Într-o zonă vastă din nordul Franței, căutările, desfășurate cu ajutorul a cinci elicoptere, au continuat în cursul nopții, cu un efectiv redus, potrivit unor surse din cadrul poliției.

Membrii RAID și GIGN, unități de elită ale poliției și jandarmeriei, cercetau de joi de la prânz regiunea Picardie, unde a fost decretat nivelul maxim de alertă antiteroristă.

Înarmați, cu căști și uniforme negre, ei patrulau pe străzi, controlau vehiculele, verificând grădinile caselor și străzile satelor.

În această zonă situată la 80 de kilometri nord de Paris au fost reperați frații Kouachi, de origine algeriană și în vârstă de 32 și, respectiv, 34 de ani, suspectați de cel mai sângeros atentat comis în Franța de jumătate de secol.

FOTO: Thembo Muhino/AFP/Mediafax

Atentatul, soldat cu 12 morți în plin Paris, a fost salutat joi de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), care i-a calificat pe autorii masacrului drept „eroi”.

Cei doi frați, dintre care cel mai mic, Cherif Kouachi, era urmărit de serviciile antiterorism în Franța, au fost recunoscuți joi dimineața de administratorul unei benzinării situate în apropiere de Villers-Cotterêts, o localitate din Picardie.

Ei au spart benzinăria pentru a-și procura hrană, a anunțat o sursă apropiată dosarului. Cei doi nu purtau cagule, potrivit camerelor de supraveghere, dar erau înarmați cu arme Kalașnikov și dispuneau de un lansator de rachete în mașină.

Fugarii nu mai au mașină, dar căutarea polițiștilor într-un sector de pădure care are câteva sute de kilometri pătrați riscă să fie lungă și complicată.

Pista terorismului islamic, urmărită foarte rapid în momentul în care s-a dovedit că ucigașii au strigat „Allah Akbar”, a fost confirmată după descoperirea unui drapel jihadist în mașina abandonată la Paris, miercuri, de suspecți.

Nouă persoane din anturajul suspecților au fost plasate în arest preventiv, a anunțat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, afirmând că Said Kouachi a fost „recunoscut oficial pe o fotografie ca fiind agresorul”.

Fratele lui, Cherif, a fost condamnat în 2008 pentru participare la o filieră ce urmărea să trimită combatanți în rândurile organizației irakiene a Al-Qaida.

Frații Cherif erau „pe lista noastră de supraveghere de mai mulți ani”, a dezvăluit un oficial american din cadrul forțelor de ordine, sub acoperirea anonimatului.

Cei doi bărbați figurează în bazele de date americane cu persoane suspectate de teorism, inclusiv în celebra „No Fly List”, care le interzice celor trecuți nominalizați să zboare către sau dinspre Statele Unite.

În plus, cel mai mare dintre frați, Said, a petrecut „câteva luni” în Yemen în 2011 pentru a se antrena în mânuirea armelor împreună cu un membru Al-Qaida, înainte de a se întoarce în Franța, a declarat un alt oficial american, confirmând o informație din New York Times.

Climatul de tensiune extremă care domnește în Franța de la atentat – unii editorialiști și oameni politici neezitând să vorbească despre „război” și cotidianul Le Monde titrând despre un „11 septembrie francez” – a fost exacerbat de un nou atentat joi dimineață la Montrouge, în apropiere de Paris. Acest atac s-a soldat cu moartea unei tinere polițiste stagiare, în timp ce un agent municipal a fost rănit.

Nicio legătură nu a fost stabilită pentru moment cu atentatul de la Charlie Hebdo, potrivit ministrului de Interne, care a precizat că două persoane sunt în arest preventiv în acest caz.

FOTO: Laurent Dard/AFP/Mediafax

O atmosferă de reculegere și doliu național domnește în Franța după acest atentat care a decimat echipa săptămânalului emblematic pentru libertatea de exprimare și îndrăzneală.

Joi, la prânz (13.00 ora României), toată țara s-a oprit pentru un minut de reculegere și în cursul serii luminile din Turnul Eiffel au fost stinse pentru scurt timp.

Într-o atmosferă de unitate sacră, reprezentanții islamului în Franța le-au cerut credincioșilor să condamne terorismul și să „se alăture masiv manifestației naționale în memoria victimelor”, prevăzută pentru duminică la Paris.

Președintele François Hollande și-a multiplicat întrevederile cu liderii politici, invitați la acest „marș republican” de duminică, la care sunt așteptate mii de persoane. Hollande însuși intenționează să participe, potrivit anturajului său.

Dar „uniunea națională” promovată de președinte a început printr-o polemică avută cu Frontul Național (extrema dreaptă), care a denunțat „excluderea” sa de la reuniune.

Departe de aceste polemici, masacrul comis împotriva echipei Charlie Hebdo continuă să genereze o emoție puternică în lume.

Într-un gest remarcat, președintele american Barack Obama a mers joi la ambasada Franței din Washington pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului semnând în cartea de condoleanțe deschisă la ambasadă.

„În numele tuturor americanilor, le împărtășesc francezilor solidaritatea noastră după acest teribil atac terorist la Paris”, a scris Obama. „Avansăm împreună, convinși că teroarea nu va învinge libertatea și idealurile care ne aparțin, idealurile care iluminează lumea. Vive la France!”.

În timp ce noi reuniuni de susținere pentru libertatea de exprimare au avut loc în cursul serii în Franța și în mai multe orașe din Europa, echipa Charlie Hebdo a anunțat că săptămânalul va apărea miercuri, cu un tiraj excepțional de un milion de exemplare, față de 60.000 în mod obișnuit.

Caricaturiști din întreaga lume, de la Bruxelles la Kinshasa, trecând prin Hong Kong sau Ierusalim, și-au manifestat susținerea prin numeroase caricaturi publicate în presă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...