Reacția familiei jihadistului Amedy Coulibaly după ce acesta a omorât cinci persoane la Paris

Reacția familiei jihadistului Amedy Coulibaly după ce acesta a omorât cinci persoane la Paris
Publicat: 11/01/2015, 07:43
Actualizat: 08/04/2019, 19:46

„Eu, mama lui Amedy Coulibaly, și toate fiicele mele transmitem sincere condoleanțe famiilor victimelor de la magazinul Hyper Cacher, familiei polițistului ucis la Montrouge, precum și victimelor de la Charlie Hebdo”, potrivit unui comunicat.

„Condamnăm aceste acte. Nu susținem deloc aceste idei extremiste. Sperăm că nu va exista nicio confuzie între aceste acte odioase și religia musulmană”, au afirmat ele.

Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenția forțelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului), unde a luat ostatici vineri.

În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o polițistă în zona Montrouge din Paris. Conform autorităților, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului.

Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalașnikov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare