Prima pagină » Știri » A sunat la 112 și a spus că s-a pierdut pe câmp. După ore întregi de căutări, au găsit-o unde se așteptau mai puțin

A sunat la 112 și a spus că s-a pierdut pe câmp. După ore întregi de căutări, au găsit-o unde se așteptau mai puțin

A sunat la 112 și a spus că s-a pierdut pe câmp. După ore întregi de căutări, au găsit-o unde se așteptau mai puțin
Polițiști din două localități, cu doi câini de căutare, echipa de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Rădăuți, precum și jandarmi au căutat timp de patru ore o femeie care sunase la 112 susținând că s-a pierdut pe un câmp, aceasta fiind găsită acasă, unde dormea, fiind băută

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă dimineață o femeie de 27 de ani din comuna Frătăuții Noi a anunțat prin 112 că a plecat din satul Costișa din comuna Frătăuții Noi către satul Baineț din comuna Mușenița, dar mergând pe câmp s-a rătăcit și se află în zona dintre pârâul Rusului și iazurile din apropierea satului Climăuți din comuna Mușenița.

O patrulă de poliție a mers în zona respectivă și a sunat-o de mai multe ori pe tânără, aceasta afirmând că se află pe câmp, dar nu cunoaște exact locul. Fiind sunată din nou de către polițiști, femeia nu a mai răspuns, având telefonul închis, motiv pentru care la Poliția Rădăuți s-a constituit o echipă de căutare formată din zece polițiști de la secția de Poliție Rurală Gălănești, dar și agenți ai Poliției Rădăuți. La căutări au fost aduși și cei doi câini de urmă din dotarea Poliției Rădăuți, fiind mobilizați și pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Rădăuți, precum și jandarmi și un echipaj al Ambulanței.

În zona în care femeia susținea că s-a rătăcit, polițiștii au căutat pe o distanță de aproximativ patru kilometri, pe un câmp acoperit cu zăpadă.

În același timp, polițiștii au făcut verificări și în satul Costișa, pentru idenficarea femeii, care în cele din urmă a fost găsită acasă, unde dormea, fiind băută.

Astfel, după patru ore căutările au încetat, iar femeia de 27 de ani a fost amendată cu 500 de lei.

În anul 2014, la Poliția Județeană Suceava au fost înregistrate 28.894 de apeluri prin 112, din care 10.315 au fost apeluri abuzive, îndrumări sau reveniri la apeluri, iar 2.659 de apeluri nu s-au confirmat, potrivit Poliției Județene Suceava.

Citește și