Instanța supremă confirmă redeschiderea dosarului de trafic de influență al lui Laszlo Borbely

Instanța supremă confirmă redeschiderea dosarului de trafic de influență al lui Laszlo Borbely
Publicat: 12/01/2015, 13:02

„În temeiul art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanța din 05 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, în dosarul nr.657/II.2/2014. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely, în dosarul de trafic de influență al acestuia, a fost revocată de procurorii DNA Oradea, care au reluat cercetările privind suspiciunea că fostul ministru al Mediului a luat mită pentru intervenții în vederea atribuirii unor contracte.

Potrivit unui document obținut de MEDIAFAX, DNA Oradea informa instanța supremă, în 5 ianuarie, că a revocat soluția de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Borbely, dată prin rechizitoriul prin care consilierul personal al acestuia a fost trimis în judecată, pentru fapte de corupție.

DNA Oradea mai preciza, în același document, că s-a reluat urmărirea penală în ceea ce-l privește pe Borbely, dar și în cazul altor persoane.

Contactat de MEDIAFAX în 7 ianuarie, Laszlo Borbely a declarat că nu știe nimic despre redeschiderea dosarului. „Nu știu absolut nimic despre această problemă, știu doar că acum un an am primit NUP”, a spus Borbely.

La rândul său, avocatul deputatului UDMR, Gheorghiță Mateuț, a spus că DNA Oradea nu a informat în niciun fel – telefonic, în scris sau verbal – revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în cazul clientului său.

Potrivit prevederilor noului Cod de procedură penală, când se dispune revocarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, procurorul de caz trebuie să solicite unei instanțe competente confirmarea redeschiderii urmăririi penale. Dată fiind faptul că Borbely este deputat, instanța competentă în acest caz este Înalta Curte de Casație și Justiție.

DNA a dispus, în 14 ianuarie 2014, neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul lui Laszlo Borbely, întrucât Camera Deputaților nu a încuviințat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în același dosar fiind trimiși în judecată fostul lui consilier și doi administratori de firme, pentru cumpărare de influență.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Oradea i-au trimis în judecată la acea vreme pe Ioan Ciocan, administrator al societății Lescaci Com SRL Negrești Oaș, și pe Anton Petru Molnar, administrator de fapt al societății Azimut Com Acățari, ambii fiind acuzați de cumpărare de influență.

În același dosar este judecat, pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, Szabolcs Szepessy, consilier personal al lui Borbely în perioada în care acesta era ministrul Mediului.

În cazul lui Laszlo Borbely, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații, întrucât Camera Deputaților nu a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului.

„Având în vedere că, în 11 septembrie 2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale (încuviințare necesară din cauză că, la acea dată, Laszlo Borbely deținea calitatea de ministru și pe cea de deputat), în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Borbely Laszlo pentru două fapte de trafic de influență și pentru fals în declarații”, preciza, la acel moment, DNA.

Procurorii notau, în actul de sesizare a instanței, că, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan i-ar fi remis lui Laszlo Borbely, prin intermediul consilierului personal al acestuia, foloase necuvenite constând în renovarea și utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 de lei, pentru ca acesta să determine funcționari din Administrația Națională „Apele Române”, instituție aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor, să favorizeze societatea Lescaci Com Negrești Oaș la diferite licitații organizate de ANAR, prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.

Societatea Lescaci Com SRL Negrești Oaș, a încheiat în perioada 2010 – 2011, cu unități din subordinea ANAR, respectiv Administrațiile Bazinale de Apă Someș Tisa, Banat, Olt, Buzău – Ialomița, Siret, Prut – Bârlad și Dobrogea – Litoral, 19 contracte de execuție de lucrări și numeroase acte adiționale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea acestor unități. Valoarea totală a celor 19 contracte a fost de 295.037.846 lei, cu TVA inclus, au scris procurorii în rechizitoriu.

În aceeași perioadă, Anton Petru Molnar, administrator de fapt la Azimut Com SRL Acățari, i-ar fi remis lui Borbely foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de 112.199 de lei, pentru ca ministrul să determine funcționari din ANAR să favorizeze SC Azimut Com SRL Acățari la diferite licitații organizate prin Administrațiile Bazinale din teritoriu, susțin anchetatorii.

În cursul anilor 2010 – 2011, societatea Azimut SRL Acățari a încheiat cu ANAR – Administrația Bazinală de Apă Mureș trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice și două contracte de lucrări în subantrepriză cu societatea Lescaci Com SRL Negrești Oaș.

Dosarul este judecat de Tribunalul Satu Mare.

În aprilie 2012, Laura Codruța Kovesi, pe atunci procuror general al României, declara că administrarea probatoriului în ceea ce îl privește pe fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely nu va putea fi realizată în lipsa avizului Parlamentului pentru începerea urmăririi penale.

În 11 septembrie 2011, Camera Deputaților a respins solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva lui Borbely.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună