Copil de șase ani lăsat de mamă în grija rudelor, bătut cu un vătrai încins de unchiul său

Copil de șase ani lăsat de mamă în grija rudelor, bătut cu un vătrai încins de unchiul său
Publicat: 12/01/2015, 16:04

Polițiștii vâlceni fac cercetări în cazul unui băiat în vârstă de șase ani, din orașul Băile Govora, care a fost bătut peste picioare cu un vătrai încins și cu o curea de către unchiul său, la care locuiește de la începutul anului trecut.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au aflat că băiatul a fost agresat și au mers, împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), la familia la care acesta locuiește, unde au constatat că minorul are numeroase urme de lovituri pe corp.

Copilul a fost preluat de către DGASPC Vâlcea și dus într-un centru al instituției, în timp ce polițiștii au deschis dosar penal pe numele unchiului băiatului, acesta fiind acuzat de rele tratamente aplicate minorului.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul a făcut închisoare de mai multe ori, de fiecare dată pentru infracțiuni cu violență, și că este cunoscut în comunitate drept o persoană agresivă.

Până în prezent, anchetatorii nu au fost sesizați că bărbatul și-ar fi agresat și copii săi. Ancheta în acest caz continuă.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul, care este în clasa pregătitoare, provine dintr-o familie dezorganizată și mai are frați lăsați în centre de plasament.

În luna ianuarie a anului trecut, mama sa a plecat din țară și l-a lăsat pe copil la o soră care este căsătorită și are, la rândul ei, copii. Deși între timp a revenit în țară, mama băiatului nu și-a luat copilul de la sora sa.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?