Populația României, scădere alarmantă

Publicat: 13/01/2015, 10:14

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat astăzi datele privind mișcarea populației în luna noiembrie a anului 2014.

În noiembrie 2014 s-au născut 14.897 de copii, cu 2.818 mai puțini decât în luna octombrie. Comparativ cu aceiași lună a anului 2013, numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.105.

În privința numărului persoanelor decedate, în luna noiembrie a fost de 21.097, cu 784 mai puține decât în luna octombrie 2014. În luna noiembrie a anului 2013 s-au înregistrat cu 827 mai puține decese față de aceeași perioadă a anului 2014.

„Sporul natural a fost negativ în luna noiembrie, de 6200 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna octombrie (4166 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna noiembrie a fost de 114, în scădere cu 33 față de luna octombrie (147 decedați sub 1 an)”, se arată în comunicatul INS.

Sursa: INS

Totodată, numărul căsătoriilor înregistrate la oficiile stării civile în luna noiembrie 2014 a fost de 6.535, cu 4917 mai puține decât în luna octombrie. Numărul căsătoriilor a fost, însă, în luna noiembrie 2014, cu 667 mai mare decât în aceea și lună din anul precedent.

În noiembrie 2014, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2345, cu 304 mai multe decât în luna octombrie. În noiembrie 2013 s-au înregistrat cu 79 de divorțuri mai multe decât în noiembrie 2014.

Sursa: INS

„Datele preliminare pe luna noiembrie confirmă continuarea degradării situației demografice a țării și anunță o scădere naturală a populației, la nivelul întregului an, de 70-75 mii persoane, similară cu cea din anul 2013”, a afirmat, pentru gândul, profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului de Studii Demografice al Academiei Române.

România stă bine la căsătorii și divorțuri

Potrivit acestuia, sporul natural din ultimii 10 ani a fost total negativ, populația României înregistrând o scădere cu 800 de mii, o cifră pe care o consideră alarmantă.

Profesorul Vasile Ghețău consideră că România se menține, însă, foarte bine la nivelul căsătoriilor în comparație cu media europeană. „În țara noastră se înregistrează cinci căsătorii la mia de locuitori. Comparația cu alte țări este, însă, foarte delicată, pentru că în multe state, în special din Vest, este răspândită uniunea consensuală. Totuși, nupțialitatea la noi se menține foarte bine. De partea cealaltă, divorțialitatea a rămas, după 1989, în mod paradoxal la 1,5 divorțuri la o mie de locuitori la rata anuală, fiind una scăzută. Este surprinzător având în vedere ce s-a întâmplat după 1989, cu libertatea de a călători, cu formalități sumare în materie de divorț, dar și cu rata mare a șomajului, a violenței domestice, precum și prețul în creștere al locuințelor”, a mai spus Ghețău.

Profesorul atrage atenția că scăderea naturală din luna noiembrie, când numărul deceselor a fost cu 6.200 mai mare comparativ cu al nou-născuților, este îngrijorătoare. „Noi suntem în al 25-lea an de scădere a populației țării. Este enorm, pentru că într-un sfert de secol s-au făcut acumulări negative. Scăderea naturală a fost dublată de emigrație. Cei 2,4 milioane care sunt acum afară e puțin probabil să mai revină. Chiar dacă se vor întoarce unii, vor pleca alții, iar cifra rămâne la fel”, a precizat Vasile Ghețău, adăugând, însă, că România este una dintre țările cu cel mai ridicat grad de depopulare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...