Justiția franceză a pronunțat primele condamnări pentru susținerea terorismului. Postarea pe Facebook care i-a adus un an de închisoare

Justiția franceză a pronunțat primele condamnări pentru susținerea terorismului. Postarea pe Facebook care i-a adus un an de închisoare
Publicat: 13/01/2015, 17:20

La Toulouse (sud-vest), un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la zece luni de închisoare cu executare după ce și-a exprimat, într-un tramvai, solidaritatea față de autorii atacului de la redacția revistei satirice franceze Charlie Hebdo, Cherif și Said Kouachi.

În timp ce călătorea fără bilet, el s-a luat de controlori. „Frații Kouachi nu sunt decât începutul, ar fi trebuit să fiu cu ei pentru a ucide cât mai mulți oameni”, a afirmat el.

„Am aplicat pentru prima dată legea din 14 noiembrie 2014 care consolidează dispozițiile luptei împotriva terorismului”, a declarat procurorul Patrice Michel. „Ea trebuie să se aplice la toate nivelurile, este treaba cetățenilor, dar și a magistraților, nu trebuie să dăm înapoi nici un centimetru”. Legea reprimă „susținerea publică a actelor de terorism”.

La Toulon (sud), un bărbat de 27 de ani a fost condamnat luni la un an de închisoare pentru că a publicat pe contul său de Facebook fotografii cu jihadiști și afirmații prin care susținea atacurile sângeroase de la Paris. El este liber, întrucât procurorul nu a cerut să fie încarcerat imediat. Potrivit avocatului său, bărbatul „voia să facă o glumă, o provocare”.

La Strasbourg (nord-est) și la Nisa, procesele a doi bărbați judecați pentru același delict au fost amânate, dar aceștia au fost menținuți în detenție. Primul a postat pe Facebook fotografia unei arme așezate pe sol, alături de muniție, și o frază scrisă de mână: „Sărutări din Siria, bye bye Charlie”. Al doilea este acuzat că a strigat de două ori spre polițiști în fața unui comisariat dintr-un cartier sensibil: „Sută la sută Kouachi”.

Pe de altă parte, mai multe persoane au fost condamnate pentru violențe la Toulouse și la Orleans (centru) pentru că au amenințat polițiști că îi vor ucide cu puști Kalașnikov, arma utilizată de autorii atacurilor de la Paris.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună