Mai multe probe, între care și 7 CD-uri cu interceptări, au fost eliminate din dosarul Duicu. Judecătoarea Costiniu a citat în premieră procurorul de caz al DNA

Mai multe probe, între care și 7 CD-uri cu interceptări, au fost eliminate din dosarul Duicu. Judecătoarea Costiniu a citat în premieră procurorul de caz al DNA
Publicat: 14/01/2015, 19:20

Unul dintre cele mai mediatizate dosare ale anului trecut a fost cel al lui Adrian Duicu, președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, care i-ar fi spus lui Ștefan Ponea, fostul șef al Poliției Județului Mehedinți, că are influență asupra unor membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, precum și a șefului Poliției Române, Petre Tobă.

Judecătoarea Viorica Costiniu, cea care instrumentează cazul, a decis eliminarea din dosar a capitolului care privește descrierea faptelor reținute în sarcina inculpatei Drăghia Valentina, contabila lui Duicu. În acest capitol, procurorii arată cum Adrian Duicu își folosea influența pentru a obține contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru firma pe care a înființat-o. Judecătoarea a mai dispus și eliminarea a 7 CD-uri cu interceptări din dosar, pe motiv că acestea nu ar fi fost identificate corect de procurori. Pe acest considerent, Viorica Costiniu a decis eliminarea cu totul a stenogramelor de pe cele 7 CD-uri, ceea ce înseamnă că nici interceptările, nici capitolul din rechizitoriu invalidate de judecător nu vor mai putea fi luate în calcul pentru hotărârea judecătorească.

Premieră: citarea procurorului de caz al DNA

De asemenea, la ultimul termen de judecată, din data de 9 ianuarie, judecătoarea Costiniu a decis și să citeze pocurorul DNA care a documentat cazul. Surse judiciare au explicat pentru gândul că este pentru prima dată când un procuror de caz al DNA este citat de judecători.

De altfel, DNA este reprezentată în sala de judecătă de un procuror de sedință, care face parte din secția judiciară a parchetului anticorupție. Această structură este special creată pentru ca procurorii de caz să fie reprezentați de colegii lor.

Este posibilă întoarcerea dosarului la DNA. Consecință: amânarea judecării

Totodată, judecătoarea Viorica Costiniu a pus în discuție regularitatea rechizitoriului, ceea ce ar putea decide restituirea dosarului la DNA pentru a fi completat. Un asemenea scenariu ar implica o amânare consistentă a judecării pe fond a cauzei. În plus, dosarul fiind restituit la DNA, instanța ar putea decide și eliminarea arestului la domiciliu pentru Adrian Duicu.

Radiografia dosarului la șase luni de la trimiterea în judecată

Adrian Duicu este acuzat că i-ar fi promis lui Ștefan Ponea că își va folosi influența pentru a-i determina pe aceștia să îl mențină temporar în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți și, ulterior, să îl numească director adjunct al Direcției de Ordine Publică din Poliția Română, iar soția acestuia, Elisabeta Ponea, să ocupe o funcție de conducere în Ministerul Public.

În rechizitoriu, se arată că Adrian Duicu făcea trafic de influență în Palatul Victoria. Inițial, DNA susținea că Duicu se afla în biroul lui Victor Ponta când își folosea ilegal infuența, după care președintele suspendat al CJ Mehedinți a fost localizat doar în clădirea Guvernului.

Dosarul lui Adrian Duicu este încă în faza de camera preliminară. Aceasta este procedură preliminară într-o cauză penală. Adică judecătorul verifică dacă rechizitoriul este în regulă, avocații ridică tot felul de excepții. În principiu după această procedură preliminară, dosarul ajunge în faza publică când sunt audiați martorii, inculpații și au loc dezbaterile.

Au trecut șase luni de la trimiterea în judecată a dosarului. Instanța a judecat 19 termene în acest dosar. Cauza este judecată de către judecătoarea Viorica Costiniu, soția fostului judecător de la Curtea Supremă, Florin Costiniu. Fost judecător la Curtea Supremă, unde a deținut funcția de șef al Secției Civile, Florin Costiniu a fost condamnat definitive pentru corupție. Prin sentința Curții Supreme, acesta a fost găsit vinovat pentru complicitate la trafic de influență. Procurorii l-au acuzat pe Florin Costiniu că, împreună cu Cătălin Voicu, a fost de acord să traficheze influența pentru a interveni într-un litigiu între compania lui Costel Cășuneanu și Compania Națională de Autostrăzi. În final Costiniu a fost condamnat la 4 ani de înhisoare cu suspendare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...