Prima pagină » Economic » Programul „Prima Casă” ar putea fi modificat din februarie

Programul „Prima Casă” ar putea fi modificat din februarie

Programul
Guvernul va discuta la sfârșitul lunii februarie un proiect de act normativ pentru modificarea programului "Prima Casă", care să permită, printre altele, proprietarilor de locuințe să poată cumpăra, în acest program, locuințe mai mari, dacă vând proprietatea pe care o dețin în prezent.

Ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, că lărgirea „cadrului de acces” la „Prima Casă” este în discuție în cadrului ministerului și va fi analizată la sfârșitul lunii ferbuarie în Guvern.

Vâlcov a dat ca exemplu de modificare includerea în program a persoanelor care au o locuință, dar doresc să cumpere una mai mare.

„Au existat solicitări de la persoane care au achiziționat o primă casă, doresc să treacă la un apartament, să spunem, de la o garsonieră, de la un apartament cu două camere la un apartament cu trei camere, respectiv cu patru camere, și atunci nu ar mai fi «Prima Casă». Trebuie să găsim și pentru dumnealor o soluție, astfel încât cât mai multe persoane să poată aplica”, a spus Vâlcov.

El a precizat că proprietarii de imobile vor putea lua parte la program în condițiile în care vând imobilul deținut.

Vâlcov a adăugat că, din câte cunoaște, anul trecut, niciun român, rezident în străinătate, nu a solicitat cumpărarea de locuințe prin acest program.

Citește și