Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice Victoria Nuland a acordat, miercuri, un interviu în exclusivitate Agenției de presă MEDIAFAX, vorbind despre lupta anticorupție și despre recomandările adresate clasei politice de la București.
Recomandările privesc necesitatea colaborării atât la nivel politic, cât și instituțional.
Ea a spus că, față de precedenta vizită – desfășurată în urmă cu un an – a constatat numeroase progrese, dar apreciază că mai sunt multe de făcut.
Nuland a avut, miercuri, la București, întrevederi cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu, dar și cu președinții celor două Camere și cu lideri ai partidelor parlamentare.