Pericolul uriaș prin care au trecut SUA. Atentatul dejucat de FBI

Pericolul uriaș prin care au trecut SUA. Atentatul dejucat de FBI
Publicat: 15/01/2015, 07:08

Christopher Cornell, în vârstă de 20 de ani, este acuzat de tentativă de omor a angajați din cadrul Guvernului american și posesie ilegală de arme de foc, informează departamentul, într-un comunicat.

Potrivit procesului verbal al agentului FBI care l-a arestat pe Cornell, suspectul a deschis conturi de Twitter sub numele de Raheel Mahrus Ubaydah și posta „comunicate și înregistrări video” în favoarea grupării SI.

De asemenea, el și-a exprimat susținerea față de un „jihad violent și atacurile comise de alții în America de Nord”.

Într-o discuție cu un agent FBI sub acoperire, suspectul a mărturisit că îi „consideră pe membrii Congresului drept dușmani și are intenția de a efectua un atac asupra Capitoliului, la Washington”.

Cornell a cumpărat miercuri „arme semiautomate și peste 600 de muniții, cu scopul de a se deplasa la Washington și a ataca mai mulți angajați din interiorul Capitoliului”, informează departamentul.

Suspectul a fost arestat imediat după cumpărarea armelor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță