Cea mai mare spaimă a românilor, atunci când își imaginează România peste 25 de ani, este un război în regiune care să afecteze țara. 39% dintre respondenții unui sondaj telefonic realizat de IRES în ianuarie 2015, pe un eșantion de 1.146 de persoane, au indicat acest răspuns atunci când au fost întrebați „Care sunt principalele două lucruri de care vă temeți cel mai mult pentru România, dacă ar fi să v-o imaginați peste 25 de ani?”.
Cei care au indicat războiul ca principală spaimă în viitor au fost în principal bărbații cu studii superioare, iar cei care au indicat cel mai puțin această spaimă în răspunsurile lor au fost femeile cu studii elementare, conform IRES. De altfel, se observă din sondajul IRES că, pe măsură ce nivelul studiilor este mai ridicat, această temere crește.
În topul temerilor românilor, pentru România din următorii 25 de ani, urmează îmbătrânirea populației (34%), inflația și creșterea prețurilor (22%), nivelul datoriilor statului (19%), rețelele de crimă organizată (16%), falimentul statului român (13%), creșterea inegalității sociale (12%), tulburări sociale (10%).
De falimentul statului se tem cu precădere respondenții de peste 65 de ani, cei cu studii superioare, cei care locuiesc în mediul rural și cei care au rezidența în Sudul țării. Inflația și creșterea prețurilor este socotită o temere mai importantă de participanții la studiu înaintați în vârstă și de cei care locuiesc în Moldova. Creșterea inegalității sociale este socotită un potențial pericol peste 25 de ani mai degrabă de cei cu studii elementare și de respondenții peste 65 de ani. Îmbătrânirea populației este mai resimțită drept un pericol de tinerii între 18 și 35 de ani, conform IRES.