Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Australian Open. Primul Grand Slam al anului începe pe 19 ianuarie

Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Australian Open. Primul Grand Slam al anului începe pe 19 ianuarie
Publicat: 16/01/2015, 08:33

Halep și Knapp nu au mai fost adversare până în prezent.

Irina-Camelia Begu, locul 39 WTA, va juca împotriva germancei Angelique Kerber, numărul 9 mondial și a noua favorită. Begu și Kerber au mai fost o dată adversare, în turul doi la Indian Wells în 2013, când s-a impus sportiva germană cu scorul de 6-3, 6-2.

Monica Niculescu (48 WTA) o va întâlni pe sportiva australiană Samantha Stosur, locul 20 mondial și cap de serie numărul 20. Niculescu și Stosur s-au mai întâlnit de patru ori (în 2009 la Stanford și Los Angeles, în 2012 la Doha și în 2013 tot la Doha), de fiecare dată impunându-se australianca.

Alexandra Dulgheru, locul 87 mondial, va juca tot cu o australiancă, Jarmila Gajdosova (68 WTA), iar Sorana Cîrstea, numărul 96 mondial, va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Dulgheru și Gajdosova nu au mai fost adversare.

Principala favorită a competiției, americanca Serena Williams, o va întâlni pe Alison van Uytvanck din Belgia, numărul 106 mondial, iar locul 2 WTA, jucătoarea rusă Maria Șarapova, va întâlni o sportivă venită din calificări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Invazie de alge la malul Mării Negre! În ce zonă a litoralului se manifestă acest...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Cod Rutier 2024. Se suspendă automat permisul 30 zile. ORICINE poate reclama șoferii
Situație incredibilă. O tânără și-a dat părinții în judecată. Vaccinul, banii și „traumele”
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Lidia Buble, în lacrimi după ce a primit un diagnostic cumplit: ”Mi s-au tăiat picioarele...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Planeta Marte ar fi fost lovită de meteoroizi mai des decât se credea până acum
×