„Franța are pincipii și valori, iar aceste valori sunt reprezentate mai ales de libertatea de exprimare”, a insistat președintele francez, subliniind că „am susținut aceste țări în lupta împotriva terorismului”.
Întrebat de jurnaliști despre steagurile franceze arse în manifestații organizate în mai multă țări, în particular în Africa, Hollande a răspuns „nu au terminat cu acest comportament acolo și va trebui să-i pedepsim, pentru că atunci când se întâmplă în Franța este intolerabil, dar la fel și în străinătate”.
Președintele Republicii se afla în vizită în orașul Tulle (centru), unde a fost ales, pentru a le prezenta urările sale locuitorilor din regiune, la o săptămână de la atentatele jihadiste soldate cu 17 morți la Paris și care au decimat redacția Charlie Hebdo.
„Mă gândesc la aceste țări care uneori nu pot să înțeleagă ce este libertatea de exprimare, pentru că ele sunt private de ea. Dar, totodată, am susținut aceste țări în lupta împotriva terorismului. Deci, vreau să le transmit, în continuare, solidaritatea mea, dar, în același timp, (că) Franța are principii și valori ca libertatea de exprimare”, a subliniat el.
Manifestații violente au adunat numeroase persoane în mai multe țări, ca de exemplu Pakistan, Mali, Niger – unde s-au înregistrat patru morți și 45 de răniți la Zinder, al doilea oraș din țară -, Algeria sau Senegal, pentru a denunța publicarea de către Charlie Hebdo, pe prima pagină a primului său număr de după atentate a unei caricaturi cu Profetul Mahomed.