Când au văzut noua caricatură cu Mahomed din Charlie Hebdo, acești musulmani s-au dus la cea mai apropiată biserică. Ce a urmat – GALERIE FOTO

Publicat: 17/01/2015, 20:30

AFP anunța anterior că trei biserici au fost incendiate și că Ambasada Franței și-a îndemnat cetățenii „să evite orice ieșire”.

Cele șapte lăcașuri de cult – majoritatea biserici evanghelice, dintre care unele funcționau în mici vile, fără niciun semn religios distinctiv – au fost incendiate pe malul stâng al Niamey, potrivit unei jurnaliste AFP, care a văzut manifestanți îndreptându-se și către malul drept al capitalei, pe care există, de asemenea, numeroase biserici.

Numeroase baruri, hoteluri, magazine de băuturi sau diverse magazine aparținând unor nemusulmani sau având însemne ale unor întreprinderi franceze au fost, de asemenea, distruse.

„Unii dintre noi am rămas baricadați în casă. Mie nu mi-a fost niciodată în viața mea atât de frică”, a declarat pentru AFP un mecanic creștin vest-african, baricadat în atelier împreună cu muncitorii săi, privindu-i prin orificiile unei ferestre pe manifestanți în timp ce jefuiau un chioșc de peste drum.

„Noi, aici, la muncă, suntem obligați să ne închidem în atelier. Ne este cu adevărat frică. Trebuie ca statul să pună capăt tuturor acestor lucruri. Nu este de bine pentru noi”, a adăugat el.

„Imediat ce au început manifestațiile, către Marea Moschee, am simțit ce se va întâmpla. Eu le-am spus tuturor angajaților să se întoarcă acasă”, a declarat Kiéma Soumaïla, administratorul Toulousain, un bar cunoscut din Niamey.

Boureima Hama/AFP/Mediafax

Protestatarii au spart intrarea în local, pe care l-au distrus. „Au incendiat totul, după ce au spart tot ceea ce era de sticlă în drum”, și-a exprimat el regretul.

Potrivit unei surse din domeniul securității, șase grupuri de 200-300 de protestatari au fost numărate, care seamănă haosul în Niamey.

Manifestații spontane – incendierea unor pneuri la intersecții – au loc și la Maradi, un oraș situat între Niamey și Zinder, al doilea cel mai important oraș din Niger, unde manifestații anti-Charlie Hebdo au degenerat, vineri, în revolte, soldate cu patru morți și 45 de răniți.

La Agadez, un oraș important din nordul țării, calmul a revenit în urma unor manifestații violente care au avut loc vineri și în timpul cărora a fost incendiat sediul partidului aflat la putere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?