După ce Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare, judecătorii au decis să confiște mare parte din averea sa și a familiei. Astfel, sediile Intact și ale televiziunilor fondate de Voiculescu au trecut în proprietatea statului, după soluția definitivă a Curții de Apel. Totuși, o hotărâre a judecătorilor Curții Constituționale poate schimba situația.
”CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.112 indice 1, alin.(2,) lit.(a) din Codul Penal sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”, se arată într-un comunicat CCR. Practic, instanța poate confisca doar bunuri dobândite după 2012. Asta înseamnă că familia Voiculescu și-ar putea recupera o parte din bunurile confiscate de stat.
În aceeași situație se află și Marian Iancu, condamnat în dosarul RAFO, în cazul căruia confiscarea extinsă a fost aplicată pe proprietățile unora dintre membrii familiei, mai scrie Digi 24.