Prima pagină » Știri » Suspectul în cazul femeii din Slatina, înjunghiată mortal în plină stradă, a fost arestat preventiv

Suspectul în cazul femeii din Slatina, înjunghiată mortal în plină stradă, a fost arestat preventiv

Suspectul în cazul femeii din Slatina, înjunghiată mortal în plină stradă, a fost arestat preventiv
Suspectul în cazul femeii din Slatina, înjunghiată mortal în plină stradă, a fost arestat preventiv

Adrian Gălbenușe, un tânăr de 27 de ani, suspectat de uciderea unei femei de 59 de ani, care era vecină cu el, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat, existând suspiciunea că acesta ar fi avut o relație amoroasă cu victima și că ar fi decis să o ucidă în condițiile în care legătura dintre cei doi s-ar fi încheiat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rudele Noricăi Nițu, femeia de 59 de ani ucisă cu peste zece lovituri de cuțit joi seară, au condus-o, duminică, pe ultimul drum, femeia fiind înmormântată în localitatea natală Coteana, din județul Olt.

Tot duminică, vecinul femeii, suspectat de uciderea acesteia, a fost prezentat Tribunalului Olt, care a decis să emită pe numele său un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, pentru omor calificat.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii au audiat mai mulți martori care ar fi precizat că în trecut între presupusul asasin și victimă ar fi existat o relație amoroasă, din primele date ale ancheteie reieșind că motivul crimei ar fi o posibilă dorință de răzbunare a bărbatului pentru finalizarea relației dintre ei.

Norica Nițu a fost ucisă joi seară cu peste zece lovituri de cuțit de către un bărbat care apoi a fugit de la locul crimei. Acesta a fost identificat ulterior ca fiind vecinul de palier al femeii, un tânăr de 27de ani.

După două zile în care a fost căutat de oamenii legii, bărbatul s-a predat Poliției, sâmbătă dimineață, iar apoi și-ar fi recunoscut fapta în timpul audierilor.

Anchetatorii au mai stabilit că persoana care a atacat-o și ucis-o pe femeia de 59 de ani nu i-a furat femeii nici telefonul mobil, și nici banii sau alte bunuri pe care aceasta le avea asupra sa.

Citește și