Prima pagină » Sport » „Este o rușine, nici măcar nu este amuzant”. Un atac nesportiv și nemeritat la adresa Simonei Halep

„Este o rușine, nici măcar nu este amuzant”. Un atac nesportiv și nemeritat la adresa Simonei Halep

„Este o rușine, nici măcar nu este amuzant
Una dintre cele mai respectate jurnaliste de tenis din SUA a făcut comentarii după ce a văzut lista adversarelor pe care românca Simona Halep le poate întâlni până în fazele superioare ale Australian Open.

Courtney Nguyen, de la Sport Ilustrated, a descris tabloul de care Simona are parte drept „o rușine”, pentru că sportiva noastră întâlnește adversare slab cotate, scrie ziare.com. „E clar că Halep se va califica din această parte de tablou. E o rușine, nici măcar nu e amuzant. Are doar jucătoare pe care știe cum să le bată. Errani? N-o va bate niciodată pe Halep! Românca ar fi bătut-o și pe Ivanovici oricum. Este sigur că Simona va ajunge în semifinale!”, a spus jurnalista americană.

Nguayen a prezis însă că Simona Halep va fi învinsă de Maria Șarapova în semifinale. Luni dimineață, Simona Halep s-a calificat în turul 2 al turneului de Grand Slam de la Australian Open. Astfel, în primul meci, Halep a învins-o pe italianca Karin Knapp. Simona va juca în turul 2 cu Jarmila Gajdosova, locul 62 în clasamentul WTA. Partida se va desfășura, cel mai probabil, miercuri dimineață. 

 

Autor
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele