Breșă de securitate. Cum arată gardul penitenciarului de maximă siguranță din Galați. FOTO

Breșă de securitate. Cum arată gardul penitenciarului de maximă siguranță din Galați. FOTO
Publicat: 20/01/2015, 16:46
Actualizat: 11/01/2020, 22:13

Deși în ultimii ani s-au făcut investiții, iar partea din față a instituției are poartă nouă, demnă de o unitate de maximă siguranță, gardul din spate al închisorii din Galați, echivelentul local al celebrului „Oz” (Oswald State Correctional Facility) american, așteaptă încă renovarea, transmite Viata-libera.ro.

Gardul din cărămidă are o vechime de peste 100 de ani, nefiind consolidat recent. Pe o plăcuță veche, prinsă de gardul șubred, se poate citi „Atenție. Pericol de prăbușire”.

Reprezentanții Penitenciarului spun că su făcut, în 2013, demersurile necesare pentru repararea gardului. „În anul 2013 au fost întreprinse demersurile necesare pentru efectuarea de investiții la gard, fiind aprobată documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, iar în anul 2015 sunt alocate fonduri pentru efectuarea proiectului tehnic de execuție a acestui obiectiv”, a declarat Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galați. Potrivit ei, în zona în care gardul este șubred au fost sporite măsurile de securitate la interior.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Noi TESTE pentru șoferii din România. Ce analize sunt obligați să facă
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor