Potrivit celor de la HunedoaraLibera.ro președintele Clubului Sportiv Vulcan s-a spânzurat cu o funie de tribuna stadionului și a fost observat un sportiv care alerga în zonă și care a chemat poliția.
Ioan Pantelimon nu a lăsat niciun bilet prin care să își explice gestul, iar poliția nu are suspiciiuni, confirmând, practic, faptul că este vorba despre o sinucidere. „Nu sunt suspiciuni de comiterea a vreunei infracțiuni. Victima nu prezenta urme de violență”, a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro Mugurel Teodosiu, adjunctul șefului Poliției Vulcan.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului de Urgență din Petroșani în vederea efectuării necropsiei.
În luna noiembrie, președintele CS Vulcan și-a dat demisia din Consiliul Local al municipiului Vulcan, invocând motive personale.
Ioan Pantelimon era căsătorit și a lăsat în urmă doi copii, un băiat și o fată.