SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Un pensionar are de achitat statului 16 lei pe lună timp de 8.485 de ani

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Un pensionar are de achitat statului 16 lei pe lună timp de 8.485 de ani
Publicat: 21/01/2015, 14:26

16 lei pe 8.485 de ani. Asta este datoria pe care un pensionar din Arad o are de achitat statului. Acesta nu este singurul pensionar ce are datorii la stat, dar este unicul a cărui datorie – 1,6 milioane de lei, trebuie achitată mi mii de ani.

În total peste 6.700 de pensionari din județul Arad au popriri pe pensie din cauza unor datorii. O parte dintre aceștia au un grafic de plată care se întinde pe sute de ani, iar un singur pensionar trebuie să își achite datoria în peste 8.000 de ani.

Potrivit directorului Casei Județene de Pensii (CJP) Arad, Mihaela Vasil, 6.771 de pensionari din județ au popriri pe pensie, din cauza unor datorii la bănci, la stat sau în urma unor decizii judecătorești, transmite corespondentul Mediafax.

Cea mai mare parte a popririlor sunt benevole, respectiv peste 4.000, fiind vorba de rate lunare la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, unde pensionarii au făcut împrumuturi.

Conform CJP, în unele cazuri este vorba despre sentințe cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale în urma unor falimente sau de datorii acumulate către stat și administrațiile locale.

Cea mai mare sumă de plată este de 1.104 lei pe lună, iar cea mai mică este de doi lei, fiind vorba despre un rest de plată.

„Se poate reține cel mult o treime din pensia debitorului în cazul unei singure popriri și jumătate din venit pentru mai multe popriri”, a declarat Mihaela Vasil.

Conform sursei citate, cea mai mare datorie a unui pensionar arădean cu poprire este de 6.138.867 de lei, pentru care pensionarul plătește lunar o rată de 1.104 lei, din pensia de 2.208 lei. Graficul de restituire a datoriei se întinde însă pe 463 de ani.

Un alt arădean are de plătit, timp de 586 de ani, o rată lunară de 377 de lei, având o datorie calculată la 2.653.144 de lei.
Cel mai mare grafic de rambursare se întinde însă pe 8.485 de ani. Este cazul unui pensionar cu o datorie de 1,6 milioane de lei, care plătește însă o rată lunară de numai 16 lei în urma popririi pensiei, pentru că are și alte datorii.

Reprezentantul Casei de Pensii Arad a explicat că această rată lunară a fost stabilită de instanță în funcție de venitul datornicului.

„În acest caz vorbim de o răspundere patrimonială, iar instanța a decis suma pe care o datorează pensionarul. Problema acestui pensionar este că mai are deja patru popriri pe venit, în alte spețe, astfel încât nu s-a putut calcula o rată lunară mai mare de 16 lei pentru a cincea poprire, caz în care datoria este de aproximativ 1.600.000 de lei”, a spus Mihaela Vasil.

Conform acesteia, Casa Județeană de Pensii stabilește rata lunară după ce executorul judecătoresc transmite suma totală de plată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar