Loteria Fiscală va avea prima extragere înainte de termenul oficial anunțat. Premiile vor însuma 1 milion de lei

Loteria Fiscală va avea prima extragere înainte de termenul oficial anunțat. Premiile vor însuma 1 milion de lei
Publicat: 22/01/2015, 12:45
Actualizat: 22/01/2015, 14:05

Conform proiectului, pentru anul 2015, prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, dar vor putea fi organizate și extrageri ocazionale.

Prima astfel de extragere ocazională va fi pe 13 aprilie, a doua zi de Paște, anunță ministerul.

„Ministerul Finanțelor Publice intenționează organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale începând cu 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paște), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de 1 milion lei”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Sursa citată arată că astfel de extrageri ocazionale pot fi organizate „de Paște, Crăciun etc”.

La rândul său, premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că Loteria Bonurilor Fiscale este o inițiativă extrem de binevenită, care, la fel ca în alte state în care s-a aplicat, va ajuta la combaterea evaziunii fiscale.

Singura modificare față de proiectul inițial, prezentat de MEDIAFAX, este că Ministerul Finanțelor nu a mai stabilit în ordonanță bugetul pe acest an alocat acestei loterii, calculat în proiect la 10 milioane lei, ci a redactat un articol care prevede doar că în anul 2015, „suma necesară” pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale se asigură prin virări de credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanțelor.

În nota de fundamentare aferentă proiectului este însă în continuare menționat că „suma de 10.000 mii lei necesară pentru anul 2015 se va asigura prin redistribuire, cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale pe anul 2015”.

Conform proiectului, obținut și prezentat miercuri de MEDIAFAX, persoanele fizice rezidente și nerezidente care au împlinit deja vârsta de 18 ani și dețin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în țară vor putea participa, din iulie, la „Loteria bonurilor fiscale”, bugetul total alocat pe șase luni din acest an urmând să fie 10 milioane lei

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată și ocazional, după minimum 15 zile de la sfârșitul intervalului calendaristic participant la Loterie, și va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 și 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, și o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română și sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale și reducerea economiei subterane.

La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanțelor.

„Un bon fiscal este considerat câștigător dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informațiile obligatorii, așa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă națională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menționat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului și a fost emis pentru vânzarea de bunuri și/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.

Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câștigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a pașaportului titularului bonului și de o declarație al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.

În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unitățile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.

Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanțelor în cont bancar deschis la o instituție de credit din România pe numele câștigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situațiile în care există suspiciuni de fraudă.

O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri, iar premiile vor putea fi revendicate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

Ministerul Finanțelor va stabili fondul anual de premiere pentru Loterie, precum și repartizarea lunară a acestuia.

„În vederea obținerii valorii câștigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situației bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obținută se rotunjește la leu în favoarea câștigătorului. În cazul în care într-o lună calendaristică nu există niciun câștigător, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare”, este procedura pregătită de Guvern.

Astfel, valoarea câștigătoare aferentă unui bon va rezulta prin împărțirea fondului de premiere la numărul bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen.

La finele anului trecut, Ministerul Finanțelor aprecia că la extragerile lunare vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.

Conform documentului, pentru acest an, Ministerul Finanțelor va majora, în una sau mai multe tranșe, bugetul propriu cu 10 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru Loteria bonurilor fiscale.

„În domeniul comerțului cu amănuntul și al serviciilor prestate direct către populație, există un nivel ridicat de evaziune fiscală, una din modalitățile concrete de eludare a plății impozitelor și taxelor datorate statului, fiind neemiterea bonurilor fiscale de către operatorii economici care au această obligație. În acest context, apare ca bine-venit un mijloc suplimentar, în sprijinul unei mai bune colectări a veniturilor bugetare, mijloc bazat pe cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor, ca beneficiari direcți ai serviciilor sociale”, consideră Executivul.

Guvernul susține totodată că Loteria bonurilor fiscale, deși presupune, similar activităților de natura jocurilor de noroc, selectarea aleatorie a unor rezultate cu utilizarea unor mijloace de joc de tipul urnelor, roților (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câștigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiționat de plata unei taxe.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer