Anchetă a DSP Bacău, după ce 18 elevi vaccinați diftero-tetanic au ajuns la spital

Anchetă a DSP Bacău, după ce 18 elevi vaccinați diftero-tetanic au ajuns la spital
Publicat: 22/01/2015, 13:27
Actualizat: 22/01/2015, 13:28

Potrivit autorităților sanitare băcăuane, cei 18 elevi care au ajuns la Spitalul Municipal Onești provin de la două școli din comuna Gura Văii, iar miercuri au fost vaccinați de același medic de familie împotriva difteriei și tetanosului.

Conform surselor citate, 22 din cei 23 de copii imunizați au început să aibă diferite simptome, la două ore de la vaccinare, astfel că medicul de familie le-a administrat elevilor un antialergic, precum și calciu, după care a solicitat intervenția unei ambulanțe. Cinci dintre copii, care acuzau dureri în locul în care au fost vaccinați, au fost preluați de echipajele medicale ale ambulanțelor, alți 13 fiind transportați la spital de către părinți, cu mașinile personale.

„Reacțiile adverse după administrarea vaccinului nu au avut implicații majore asupra stării de sănătate a copiilor, toți aceștia fiind trimiși la domiciliu de către medicul pediatru care i-a consultat clinic. Astăzi (n.r.-joi) am început o anchetă în acest caz, echipa de specialiști aflată acum pe teren evaluând condițiile de păstrare a vaccinului și tehnica de administrare a acestuia de către medicul de familie”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău, Anda Dumitrescu.

De asemenea, autoritățile sanitare băcăuane au dispus sistarea vaccinării cu două din cele trei loturi aflate la medicii de familie, imunizarea împotriva difteriei și tetanosului continuând doar cu un singur lot de vaccin.

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că a oprit două loturi de vaccin diftero-tetanic și a dispus analizarea lor de către Agenția Națională a Medicamentului, după ce au fost înregistrate 53 de posibile reacții adverse după vaccinare, la elevi din cinci județe.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică București a făcut o analiză cu privire la posibilele reacții adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a, în cadrul Calendarului obligatoriu de vaccinare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, transmis joi agenției MEDIAFAX.

Potrivit Ministerului Sănătății, în urma analizei s-a constatat că au fost înregistrate 53 de cazuri de posibile reacții adverse post-vaccinare (RAPI), în cinci județe. Din cele 53 de cazuri, 41 sunt vaccinări din două loturi achiziționate în 2013 și 2014.

Toate posibilele cazuri de reacții adverse post-vaccinare se află în investigare, a precizat sursa citată.

Totodată, pentru a se exclude problemele de calitate ale vaccinului, Ministerul Sănătății a decis oprirea celor două loturi identificate de la utilizare până la obținerea rezultatelor analizei de calitate, care va fi efectuată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Autoritățile sanitare au anunțat reprezentanții producătorului vaccinului despre situația apărută.

„Facem precizarea că, până în prezent, au fost înregistrate manifestări ușoare și tranzitorii, care s-au remis spontan și nu au pus în pericol sănătatea elevilor. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Menționăm că, administrarea vaccinurilor presupune și posibila apariție a unor reacții post- vaccinare normale (reacții locale, durere locală, febră de scurtă durată etc.)”, a mai arătat Ministerul Sănătății.

Nouă copii de 14 ani, elevi în clasa a VIII-a la o școală din Curtea de Argeș, au ajuns la spital, marți seară, acuzând stări de rău, la scurt timp după ce au fost vaccinați cu ser diftero-tetanic în cadrul campaniei de vaccinare derulate de autorități în unitățile de învățământ din județul Argeș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal