Cele mai bogate cluburi de fotbal din lume

Cele mai bogate cluburi de fotbal din lume
Publicat: 22/01/2015, 13:36

Grupările din Top 20 au depășit pentru prima dată șase miliarde de euro venituri, după o creștere de 18 la sută față de exercițiul financiar precedent, datorită activităților comerciale și vânzării drepturilor TV „mai importante ca orcând”, potrivit lui Dan Jones, analist la Deloitte.

Real Madrid, clubul care domină această ierarhie de 10 ani, și Manchester United (locul 2) sunt singurele grupări care au avut venituri de peste 500 de milioane de euro în sezonul trecut.

Cele 20 de cluburi provin din primele patru campionate europene (Spania, Italia, Anglia și Germania), cu două excepții, gruparea franceză PSG, locul 5, cumpărată în 2011 de un puternic fond de investiții din Qatar, și Galatasaray (Turcia), locul 18.

În ciuda unui sezon sezon sportiv fără perfomanțe notabile, campionatul englez domină Top 20 cu opt cluburi, în urma încheiereii unui nou contract pentru drepturile TV, cu o valoare mai ridicată cu 34 la sută față de înțelegerea anterioră.

Primele zece cluburi cele mai bogate din lume în sezonul 2013/2014, potrivit Deloitte, sunt următoarele:

1. Real Madrid: 549,5 millioane de euro;

2. Manchester United: 518 milioane de euro (+ 2 locuri);

3. Bayern Munchen: 487,5 milioane de euro;

4. FC Barcelona: 484,6 milioane de euro (-2);

5. Paris Saint-Germain: 474,2 milioane de euro;

6. Manchester City: 414,4 milioane de euro;

7. Chelsea Londra: 387,9 milioane de euro;

8. Arsenal Londra: 359,3 milioane de euro;

9. FC Liverpool: 305,9 milioane de euro (+3);

10. Juventus Torino: 279,4 milioane de euro (-1).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform