Prima pagină » Știri » ANI: Cosmin Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în conflict de interese penal

ANI: Cosmin Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în conflict de interese penal

ANI: Cosmin Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în conflict de interese penal
ANI: Cosmin Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în conflict de interese penal

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unor indicii privind posibila sâvârșire a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, precum și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală în cazul lui Cosmin Silviu Meleca, fost consilier al Ministrului muncii, familiei și protecției sociale pe problematica fondurilor europene (în perioada 11 mai – 26 septembrie 2012) și fost Director la Direcția Verificări de Management și Monitorizare din cadrul AMPOSDRU (în perioada 6 februarie 2009 – 1 iulie 2010), întrucât, prin prisma atribuțiilor de conducere, există prezumția că acesta ar fi intrat în posesia unor informații cu privire la implementarea mai multor proiecte, pe care ulterior le-a utilizat în scopul obținerii de venituri, se arată într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.

Astfel, potrivit ANI, în perioada exercitării funcțiilor de mai sus, au avut loc evaluarea, contractarea și implementarea mai multor proiecte finanțate din fonduri europene, ai căror beneficiari au externalizat serviciile de management fie către Cosmin Silviu Meleca (prin încheierea unor contacte individuale de muncă), fie către societatea în cadrul căreia acesta era asociat sau administrator (prin contracte de prestări servicii).

Cosmin Silviu Meleca, susțin inspectorii de integritate, a încălcat atât dispozițiile articolului 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia” fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”, cât și dispozițiile articolului 12, litera a) din Legea nr. 78/2000, conform cărora „sunt pedepsite cu închisoarea de a unu la cinci ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană […] utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”.

În cazul lui Meleca, ANI a sesizat Direcția Națională Anticorupție, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către persoana evaluată a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzută de articolul 12, litera a) din Legea nr. 78/2000, precum și a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 301 din Codul Penal.

Cosmin Silviu Meleca a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, dar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează ANI.

Autor

Citește și