„Combatanți ai grupului terorist Stat Islamic se află pe teritoriul Libiei, de unde pot ajunge, printre imigranți, pe insulele italiene Lampedusa ori Sicilia, precum și în Malta”, atrage atenția Ali Tarhuni, ministrul libian al Finanțelor și Petrolului și președintele Adunării Constituante.
Guvernul italian a intensificat măsurile de monitorizare a situației din Libia, iar ministrul de Externe, Paolo Gentiloni, a avertizat că există riscul venirii teroriștilor în Europa la bordul ambarcațiunilor cu imigranți care traversează Marea Mediterană.
Libia se confruntă cu război civil începând din anul 2011, când regimul Muammar Kadhafi a fost înlăturat de la putere. Miliții rebele cu pretenții autonomiste au creat un guvern regional nerecunoscut în regiunea Cirenaica, în estul țării, preluând controlul asupra a numeroase porturi din Marea Mediterană. Libia este condusă de două parlamente și de două guverne rivale – un regim apropiat milițiilor islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei), care a ocupat capitala Tripoli, și celălalt recunoscut de comunitatea internațională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egiptul.
Potrivit Corriere della Sera, miliții islamiste afiliate rețelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant) ocupă regiuni de coastă din Libia – Derna, Sirt și Misrata, avansând spre vest.