UPDATE: Cei trei români arestați la Roma sub acuzația de crimă recunosc faptele;au furat 2000 de euro
Cei trei imigranți români arestați duminică, la Roma, sub acuzația că l-ar fi tâlhărit și ucis pe un politician local, un medic pensionat, au recunoscut faptele, ei furând 2.000 de euro, o tabletă digitală și un dispozitiv iPhone, potrivit ziarului Il Messaggero.
Cei trei români le-au spus anchetatorilor că sperau să găsească circa 20.000 de euro în casa victimei, explicând că au găsit doar 2.000 de euro și două dispozitive digitale.
Românii au spus că nu au vrut să îl omoare pe medic, ci doar să jefuiască locuința.
Crima a avut loc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în Mentana, o suburbie a Romei.
Lucio Giacomoni, un medic pensionat în vârstă de 71 de ani, consilier local și activist al partidului Forza Italia, a fost găsit mort în baia vilei sale din localitatea Mentana, plin de sânge și prezentând urme de lovituri în zona feței.
Medicul, care era divorțat, nu era singur în locuință în momentul jafului urmat de crimă. Bărbatul era cu o tânără – româncă ori moldoveancă (potrivit diverselor relatări ale presei italiene). „A fost un jaf”, le-a spus femeia anchetatorilor. Tânăra susține că și ea a fost bătută de agresori, având răni în zona feței.
Crima a avut loc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în Mentana, o suburbie a Romei.
Lucio Giacomoni, un medic pensionat în vârstă de 71 de ani, consilier local și activist al partidului Forza Italia, a fost găsit mort în baia vilei sale din localitatea Mentana, plin de sânge și prezentând urme de lovituri în zona feței.
Autoritățile italiene au depistat trei suspecți români, plasați de justiție în arest preventiv după ce asupra lor au fost găsite obiecte furate din casa medicului ucis.
Medicul, care era divorțat, nu era singur în locuință în momentul jafului urmat de crimă. Bărbatul era cu o tânără româncă, audiată în prezent de carabinieri. „A fost un jaf”, le-a spus femeia anchetatorilor.
Primarul localității Mentana, Altiero Lodi, a cerut prefectului Romei, Giuseppe Pecoraro, convocarea de urgență a Comitetului pentru Ordine Publică, după crima care a șocat întreaga comunitate de la periferia capitalei Italiei.