Lars Anderson a publicat recent și un filmuleț pe YouTube, în care își demonstrează tehnicile speciale. Clipul în care bărbatul trage cu arcul din mers, în timp ce sare de pe diverse obiecte înalte sau chiar se dă peste cap a devenit imediat viral pe Internet, adunând peste 10,6 milioane de vizualizări.
Danezul a explicat că viteza cu care poate mânui arcul se datorează, în mare parte plasării săgeții pe partea dreaptă a arcului, și nu pe partea stângă, așa cum se procedează, de obicei. Astfel, face mai puține mișcări și, deci, timpul execuției scade. Concret, Lars poate trage trei săgeți în 0,6 secunde, scrie The Telegraph.
Nu puțini au fost însă cei care s-au arătat suspicioși cu privire la veridicitatea imaginilor demne de filmele de la Hollywood. Lars precizează însă că totul este cât se poate de real.
„Mulți oameni m-au acuzat că aș fi trucat clipul sau au teorii potrivit cărora reușesc să-i păcplesc într-un fel. Mi se pare fascinant cum sunt oamenii, cum pun la îndoială orice pare a fi contradictoriu cu ceea ce știu ei – chiar dacă este ceva precum trasul cu arcul”, a spus el.
Totuși, danezul a admis că s-a gândit mult înainte de publica pe Internet respectivul clip: nu pentru că unii ar putea crede că este un trucaj, ci de teamă că internauții ar putea fi tentați să încerce acasă schemele sale.
Drept urmare, Lars Anderson avertizează că trasul cu arcul poate fi periculos dacă nu se realizează sub supravegherea unui profesionist.