Pentru a avea o carieră în SRI, tinerii absolvenți de liceu trebuie să treacă o serie de teste de admitere la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul. Candidații trebuie să știe o limbă străină, să treacă probele sportive și medicale, inclusiv testări psihologice complexe, scrie Adevărul.ro.
Însă testul de cultură generală este unul dintre examenele grele. În general, grila de admitere la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” conține 150 de întrebări, iar domeniile variază: istorie, politică internă, politică externă, matematică, logică, limba și literature română, chimie, fizică, istoria religiilor și altele.
Mai jos regăsiți cinci întrebări ce fac parte din setul de întrebări de cultură generală pe care trebuie să îl susțină candidații la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul.
1 Trompa lui Eustachio se află în:
a) aparatul reproducător
b) ureche
c) sistemul digestive
d) inimă
2 Care dintre următoarele lucrări nu a fost scrisă de William Shakespeare:
a) „Macbeth”
b) „Antoniu și Cleopatra”
c) „Poveste de iarnă”
d) „Tristan și Isolda”
3 Programul intitulat „Cererile norodului românesc” a fost elaborat de:
a) Constantin Brâncoveanu
b) Tudor Vladimirescu
c) Horea, Cloșca și Crișan
d) Mihai Viteazul
4 Ce este o enclavă?
a) Colegiul Cardinalilor
b) Teritoriu înconjurat de alt stat
c) Contopirea cuvintelor
d) Construcția caselor din lavă uscată
5 În condiții normale, azotul este prezent în aer:
a) în procent minoritar
b) în același procent cu oxigenul
c) în procent majoritar
d) în același procent cu bioxidul de carbon
Răspunsuri corecte:
1) B
2) D
3) B
4) B
5) C