Potrivit rechizitoriului întocmit de către procuroii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, George Morărașu, în vârstă de 28 de ani, a încercat să se omoare în seara de 22 ianuarie. Tânărul, din județul Hunedoara, este rezident în municipiul Constanța, locuind cu chirie într-o garsonieră de pe strada Bravilor din Constanța.
Anchetatorii spun că în seara respectivă el a consumat ketamină și marijuana, iar apoi a vrut să se sinucidă, încercând să se arunce de la fereastra locuinței, situată la etajul al treilea. Când un prieten al său, aflat și el în garsonieră, împreună cu o altă persoană au încercat să-l împiedice să ducă la capăt gestul extrem, cu cioburile rezultate din spargerea ferestrei Morărașu l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în gât și în torace, acestuia fiindu-i secționate vena jugulară și traheea.
Imediat după comiterea faptei, George Morărașu a părăsit apartamentul și s-a aruncat de la etajul întâi al casei scării blocului, suferind răni la cap, în zona cervicală și la mâna dreaptă.
Polițiștii, chemați la adresa respectivă de vecini din cauza scandalului l-au găsit mai întâi pe Morărașu, iar apoi și pe cel înjunghiat în gât, chemând imediat ambulanța, astfel că atât victima, cât și agresorul au fost internați în Spitalul Județean Constanța.
George Morărașu a fost externat, marți, din spital și i s-au adus la cunoștință acuzația de săvârșire a tentativei la infracțiunea de omor și faptul că va fi supus unei expertize psihiatrice.
Acesta a declarat că, într-adevăr, a încercat să se sinucidă, dar că din cauza consumului de stupefiante nu își aduce aminte să îl fi atacat pe bărbatul care a încercat să-l salveze.
El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, procurorul de caz să solicite judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța arestarea preventivă, pentru următoarele 30 de zile, a tânărului.