„Reforma” lui Zgonea: La Camera Deputaților vor fi organizate „ora ministrului și ora primului-ministru”

„Reforma lui Zgonea: La Camera Deputaților vor fi organizate ora ministrului și ora primului-ministru
Publicat: 28/01/2015, 18:49
Actualizat: 28/01/2015, 21:42

„Un Parlament național european”, așa cum își dorește președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, începe cu un program special: „Ora Ministrului” și „Ora Primului Ministru”.

Concret, propunerea lui Zgonea vizează modificarea întregului program al Camerei Deputaților, astfel încât în prima zi de luni din fiecare lună calendaristică premierul să vină în fața plenului și să prezinte prioritățile Guvernului. În celelalte zile de luni, va avea loc „Ora Ministrului”, când fiecare membru al Cabinetului este chemat în fața deputaților pentru a da explicații privind politicile publice aplicate, în timp ce opoziția va beneficia de un „ministru din umbră”, care va ataca deciziile guvernului.

„Avem două tipuri de modificări pentru Regulament. O modificare care să creeze transparență și predictibilitate la nivelul comisiilor de specialitate, și aici mă refer la celebra nemulțumire cu „Marțea Neagră”. Înainte făceam așa, mai pe genunchi. Acum intrăm pe un model european”, a anunțat Zgonea, la Parlament.

Dacă până acum, Camera Deputaților avea o ședință de plen lunea, de la ora 16:00 și marțea, de la ora 10:00, finalizat cu un vot final, în timp ce miercurea și joia erau programate comisiile de specialitate, Zgonea vine și aici cu modificări.

Astfel, lunea va fi dedicată proiectelor Guvernului, marțea vor avea loc comisii, iar miercurea va fi o dezbatere. Plenul va fi organizat joia, prevăzut cu vot final.

„Veți vedea un Parlament mult mai activ, mai dinamic, poziționări foarte clare pe politici publice și mai puțin pe can-can și dacă cineva a venit îmbrăcat într-un anumit fel. Sunt lucruri care sunt astăzi mult mai ușor prezentate de dumneavoastră opiniei publice și mai puțin ce trebuie să facă un Parlament. Exercițiul va dura probabil câteva luni de zile, dar este o necesitate pe care ONG-urile au cerut-o de foarte mult timp. Dacă vrem să fim un Parlament național european, e un pas pe care trebuie să-l facem”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Amintim însă faptul că însuși Valeriu Zgonea a fost cel care a criticat mult timp vestimentația unor colegi, cel vizat fiind deputatul Remus Cernea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...