Noul premier al Greciei a declarat război turismului all-inclusive. Cum cred tour-operatorii că vor reacționa românii

Noul premier al Greciei a declarat război turismului all-inclusive. Cum cred tour-operatorii că vor reacționa românii
Publicat: 29/01/2015, 09:34

„Grecia este prima destinație pe care o aleg românii pentru vacanțe în străinătate și sunt îndrăgostiți de această țară. Grecia a fost pe primele pagini ale ziarelor din cauza crizei în ultimii ani, cu ideea că falimentează, că iese din zona euro etc., și totuși numărul turiștilor români a crescut an de an, urmând trendul european”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Pandel, proprietarul agenției Christian Tour, care trimite cei mai mulți turiști români în Grecia, respectiv peste 100.000 pe an.

Cristian Pandel administrează de anul trecut un hotel de patru stele în insula grecească Corfu.

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat război serviciilor de turism all-inclusive, chiar dacă aduc economiei elene venituri anuale de două miliarde de euro, cu intenția ca prin măsuri fiscale și legislative să descurajeze acest sistem pentru a facilita revenirea la turismul tradițional.

Tsipras, liderul partidului de extemă stânga Syriza care a câștigat alegerile de duminică din Grecia, consideră că serviciile all-inclusive îndepărtează turiștii de economia locală, ținându-i în incinta hotelurilor și departe de micile afaceri, conform Daily Mail.

Din acest motiv, premierul a promis să reducă acest tip de turism de masă în Grecia, care s-a dezvoltat în ultimele câteva decenii.

Cristian Pandel a afirmat că, anul trecut, numărul mare de turiști care au ales Grecia a creat probleme reale în sezon, când la multe hoteluri nu mai puteau fi găsite camere libere.

„Cererea și contractele făcute de giganții europeni din industrie pentru 2015 vor determina și în acest an o creștere a turismului în Grecia. Din discuțiile cu hotelierii greci am aflat că chiar și atunci când merg all inclusive în această țară, turiștii români aleg în foarte multe zile din vacanță să iasă în oraș și să mănânce la tavernele grecești. Sunt unii dintre cei mai apreciați turiști, pentru că cheltuiesc sume importante în vacanțe”, a mai spus Cristian Pandel.

Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, una dintre cele mai importante agenții de turism din România, și vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), spune că în Grecia merg anual circa 250.000 de turiști români, dintre care o cincime se cazează în structuri all inclusive.

„Nu se vor desființa hotelurile all inclusive, nu a afirmat asta premierul. Ideea este să nu se mai dezvolte. În Grecia nu sunt foarte extinse structurile all inclusive, și chiar dacă s-ar elimina all inclusive și s-ar înlocui cu pensiune completă, nu ar fi un șoc. Pentru Grecia, all inclusive nu este tradițional și nici pentru agențiile românești nu ar fi ceva de mare impact”, crede Burcea.

El apreciază că fluxul de turiști către Grecia va continua să crească, pentru că în această țară turiștii nu merg doar la 5 stele all inclusive, ca în Turcia, ci se cazează și la studiouri, vile, la 2 stele, 3 stele sau aparthoteluri.

„Semnalul este că nu se dorește dezvoltarea all inclusive pentru că dispar micile taverne, restaurante și magazine, ceea ce este corect. Grecia are celebrele taverne, cu muzică grecească și dansuri, care sunt o atracție mult mai mare decât sistemul all inclusive”, mai spune Alin Burcea.

Noul premier elen a promis să reducă acest tip de turism de masă în Grecia, care s-a dezvoltat în ultimele câteva decenii.

Guvernul ar putea interzice vânzarea de terenuri aflate în proprietatea statului către dezvoltatorii de mega-complexuri turistice și ar putea modifica legislația privind taxa pe valoare adăugată, urmând ca actualele centre de vacanță să suporte taxe mai ridicate.

„Nu dorim să continuăm cu actualul model de exploatare intensivă a turismului”, a spus Tsipras.

Noul regim guvernamental nu vrea să interzică total sistemul all-inclusive, ci să încurajeze modelul vacanțelor tradiționale, în care vizitatorii folosesc barurile tradiționale, restaurantele și atracțiile locale.

„Este evident că fiecare persoană răspunzătoare (din guvern) are dreptul să ia orice măsură i se pare benefică pentru țară și economie. Dacă asta se va întâmpla într-adevar – ceea ce nu cred că se va petrece prea curând -, atunci pot spune că Grecia nu a fost și nu este

El crede că, pe de altă parte, Grecia este atât de frumoasă și oferă atât de multe oportunități, încât dacă oferta va fi fără all inclusive sau acest sistem va fi mai scump, acest lucru nu va avea un efect dramatic pentru turiști, în general, sau români, în special.

„Vor cumpăra cazare cu demi-pensiune sau cu pensiune completă și tot se vor duce în Grecia. Eu cred cu tărie că intervenția statului în astfel de chestiuni nu duce, de regulă, la efectul scontat, pentru că agenții economici vor găsi soluții în așa fel încât clienții lor să fie mulțumiți. În concluzie, nu cred că ar fi o măsură care să aibă un efect economic pozitiv pentru Grecia și care ar transmite un mesaj încurajator turiștilor din toată lumea, dar dacă va exista, nu va impacta major turismul spre Grecia”, apreciază Anastasiu.

În Grecia continentală și insulară există sute de hoteluri all-inclusive, în stațiuni precum Agios Nikolaos din Creta și Kardamena în Kos.

Serviciile all-inclusive sunt populare pentru familiile cu un buget limitat care știu că odată ce plătesc biletele nu mai suportă cheltuieli suplimentare pentru masă, băuturi și distracție.

Acest sistem este însă un dezastru pentru comercianții locali și proprietarii de restaurante, pentru că turiștii nu mai ies din incinta hotelurilor.

Touroperatorii britanici au încheiat contracte pe termen lung cu hotelurile all-inclusive din Grecia, ceea ce face improbabil ca modificările fiscale să afecteze turiștii în acest an.

„Grecia își va păstra în continuare supremația ca destinație pentru români datorită mai multor aspecte: cadrul natural unic, multe insule și fiecare diferită în felul ei, oameni foarte primitori, cu tradiții, credință și idei compatibile pâna la identificare cu ale românilor… Orice știre negativă despre criza din Grecia s-a dovedit că nu are efect asupra consumatorului; aceleași convulsii ca și la noi, dar niciun risc real pentru turiști. Grecia rămâne, totuși, cea mai sigură destinație pentru turiștii români, alături de România”, a mai spus Cristian Pandel.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză