Iohannis, la prima întâlnire cu ambasadorii străini: „Locul României este în Schengen. Îndeplinim criteriille, orice nelămuriri țin pur de considerente politice”

Iohannis, la prima întâlnire cu ambasadorii străini: „Locul României este în Schengen. Îndeplinim criteriille, orice nelămuriri țin pur de considerente politice
Publicat: 29/01/2015, 15:02

La prima întâlnire cu ambadasorii acreditați la București de la învestirea sa ca președinte, Klaus Iohannis a vorbit despre păstrarea parteneriatului cu SUA ca „reper fundamental” al politicii externe în mandatul său, dar și despre „europenizarea completă a României” prin aderarea la Spațiul Schengen și intrarea în zona Euro până în 2019.

În contextul crizei din Ucraina, președintele se așteaptă ca „NATO să demonstreze, în continuare, unitate, solidaritate și hotărâre în apărarea colectivă”, menționând însă și angajamentele de finanțare a capabilităților militare pe care România și le-a asumat, cu toate că acestea nu sunt încă bugetate pentru anul 2015. „Are prioritate maximă punerea în aplicare completă și la termenele convenite a deciziilor aliate adoptate la Summitul din Regatul Unit. România este printre Aliații care au înțeles pe deplin necesitatea investițiilor adecvate în capacitățile de apărare”, a fost mesajul lui Iohannis pentru cancelariile străine la o zi după ce Comsia Europeană a refuzat însă să-și dea acordul pentru suplimentarea deficitului bugetar al României în 2015 cu 0,3% pentru acoperirea cheltuielilor legate de comandamentul regional al NATO.

Iohannis promite „o politica externă și de securitate coerentă, asumată de Președinție, de Guvern și de Parlament”, „mai activă, mai coerentă, mai transparentă, mai creativă”, păstrarea actualelor parteneriate cu Franța, Germania, Turcia și întărirea celor cu țări precum Coreea de Sud. Președintele crede că „avem datoria și interesul comun să impulsionăm raporturile noastre politico-diplomatice” cu țările arabe, și vede „un coridor de mărfuri între Marea Neagră și Marea Caspică, care să conecteze Asia Centrală la Europa și, mai departe spre est, spre China”.

În privința relațiilor cu Rusia, Iohannis spune că „sunt astăzi umbrite de evenimentele grave care au dus la criza ucraineană”, iar revenirea „depinde imperios de respectarea politică externă rusă a principiilor dreptului internațional„.


Gândul a transmis, LIVE TEXT de la ora 11.00, cele mai importante declarații ale președintelui.

„Începem un an diplomatic în care așteptările sunt foarte înalte. Măsura ambiției mele este dată de încvrederea acordată de cetățenii români prin votul lor. Promisiunea mea de a face altfel de politică privește în mare măsură politica externă. Îmi doresc o politică vizionară în relațiile internaționale: mai activă, mai coerentă, mai transparentă, mai creativă

„În același timp, tensiunile geopolitice din vecinătatea noastră imediată ne fac cu atât mai responsabili. Avem datoria să ne ridicăm, cu luciditate și înțelepciune, la nivelul așteptărilor statelor prietene și partenere”

„Seriozitatea, coerența și predictibilitatea trebuie să stea la baza politicii externe și de securitate națională”

„Văd membrii corpului diplomatic nu doar ca punct de contact, ci și ca prieteni ai României și ai națiunii române. Îmi doresc ca diplomații români să fie la fel de recunoscuți în țările în care ne reprezintă. Puterea oricărui stat se măsoară și în calitatea corpului diplomatic. Din acest motiv, sunteți oricând bineveniți aici”.

„Menționez dorința acestei admnistrații de a spori atenția asupra efectelor benefice pe care o diplomație culturală asertivă le poate avea pentru accentuarea dialogului între cetățenii lumii și a interconectivității națiunilor”

„Amintesc de angajamentul ferm și fără echivoc al României pe calea asumării trecutului, comemorarea victimelor Holocaustului, lupta împotriva antisemitismului și xenofobiei”

Despre românii din dispora

„Aspirăm la o politică externă puternic apropiată de cetățenii români, oriunde s-ar găsi aceștia. Apropiată de interesele nemijlocite, directe ale statului, fie ele politice, strategice, economice sau culturale. Aspirăm la o politică externă în măsură să protejeze cetățenii, comunitățile istorice românești și comunitățile noi din diaspora.”

„Ne propunem o politică externă cu o solidă componentă strategică, capabilă să se implice în găsirea celor mai bune soluții de a preveni sau încheia conflicte. Am convingerea că politica noastră externă poate să valorifice complet apartenența României la Uniunea Europeană și la Alianța Nord Atlantică. Și să confere substanță suplimentară relației de parteneriate în centrul cărora se află România.”

„Rămânem profund dedicați intereselor comunităților românești din afara țării și ne vom intensifica efortul de a întări raporturile, ca țară de origine, cu diaspora noastră”

„Autoritățile române, inclusiv serviciul diplomatic, le acordă o atenție deosebită. Dorim ca românii aflați dincolo de frontierele statului român să se simtă protejați și să beneficieze de libertatea și de posibilitatea de a-și păstra identitatea etnică și religioasă și totodată de drepturile individuale, de a muncii și de a beneficia fără discriminare de rezultatul muncii lor, în conformitate cu convențiile internaționale în materie”

Despre relația cu SUA

„Parteneriatul Strategic cu SUA, reper fundamental al politicii externe a României”

„România dorește ca dialogul diplomatic și colaborarea cu SUA să continue dinamic, așa încât să se amplifice interacțiunea în domeniile principale ale Parteneriatul Strategic bilateral pentru Secolul XXI. O importanță deosebită o are dezvoltarea cooperării economice, precum și a schimburilor interumane, în educație, știință și inovații”

„În anul 2015 va avea loc și operaționalizarea sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu – proiect strategic semnificativ pentru securitatea ambelor state, precum și pentru securitatea euroatlantică”

Despre relația cu NATO și UE

„România trebuie să valorifice calitatea de stat la frontiera externă a UE și a NATO, iar păstrarea și utilizarea acestei poziții prioritizează relațiile construite de noi”

„Uniunea Europeană are a decide asupra modalităților de readaptare, asupra unui nou stadiu de construcție. Realități presante ne vor obliga să facem alegeri mai tranșante decât cele cu care am fost obișnuiți. Avem nevoie de decizii în direcția aprofundării și raționalizării modelului integraționist european. Acesta trebuie să devină mai coerent și mai suplu, atât la nivelul funcționării interne și al protejării intereselor cetățenilor, cât și la cel al rezilienței modelului și rolului global ale Uniunii”

„Europenizarea completă a României este un obiectiv central al mandatului meu. Aceasta înseamnă continuarea procesului de integrare europeană, prin aderarea la spațiul Schengen și prin adoptarea monedei Euro”

„În scopul unității noastre, trebuie să arătăm reținere în fața oricărei abordări care să accentueze ideea unei Europe cu două viteze”

„România va continua să participe în mod activ, atât conceptual, cât și operațional, la dezvoltarea Politicii de Securitate și Apărare Comună, inclusiv la misiunile și operațiile UE sub această egidă”

„Prezența activă a României în cadrul NATO, calitatea contribuțiilor ei la eforturile aliate de susținere a păcii, libertății și democrației în lume au fost confirmate și de agenda politică ambițioasă cu care a participat la Summitul Alianței din Regatul Unit, unde au fost evidențiați pilonii esențiali ai acesteia: capacitatea de a se răspunde credibil și eficient la provocările actuale, soliditatea legăturilor transatlantice și solidaritatea statelor aliate”

„Este necesar ca, în condițiile crizei de la granița de est a Alianței, NATO să demonstreze, în continuare, unitate, solidaritate și hotărâre în îndeplinirea sarcinii sale fundamentale – apărarea colectivă. Nu trebuie ca jocuri cu sumă nulă sau tentative de refacere a unor sfere de influență să afecteze stabilitatea regională și securitatea euroatlantică, consolidate după încheierea Războiului Rece.”

Despre relațiile bilaterale

„Avem în vedere substanțializarea relațiilor cu statele cu care am încheiat parteneriate strategice sau relații privilegiate și consolidate precum Franța, Germania, Italia, Polonia, Austria, Regatul Unit, Spania și Turcia. Vom continua să acționăm pentru completarea acestui dialog bilateral prin cooperări sectoriale în special în sfera economică. Aceste aceste țări se numără printre principalii investitori și parteneri comerciali ai României”

„România acordă o importanță sporită relațiilor bilaterale cu Ungaria și Bulgaria, state vecine și parteneri strategici, și va acționa în continuare în vederea dezvoltării acestora în cadrul firesc al relațiilor de bună vecinătate, cu accent deosebit pe proiecte transfrontaliere circumscrise agendei europene”

„Avem un interes special și în dezvoltarea relațiilor cu statele din Asia Centrală, intenționând consolidarea dialogului politic și intensificarea cooperării energetice și economice. Asia Centrală poate juca un rol cheie în diversificarea surselor de aprovizionare cu hidrocarburi ale Europei. De asemenea, dorim să facilităm fluxurile comerciale în și dinspre Europa, prin realizarea unui coridor de mărfuri între Marea Neagră și Marea Caspică, care să conecteze Asia Centrală la Europa și, mai departe spre est, spre China. Portul Constanța, coridorul dunărean, sunt atuuri importante pe care România le va folosi în acest demers”

„Dorim să dezvoltăm, în continuare, ansamblul relațiilor cu Republica Populară Chineză, prin diversificarea cooperării economice și extinderea legăturilor interumane. Abordăm acest obiectiv într-o manieră cuprinzătoare, realistă și pe termen lung, care să răspundă intereselor noastre reciproce. Lucrăm, de asemenea, pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Coreea de Sud”

„Avem vechi și puternice relații de parteneriat cu statele arabe. În virtutea acestei colaborării tradiționale, avem datoria și interesul comun să impulsionăm raporturile noastre politico-diplomatice, îndeosebi pentru a contribui la revitalizarea relațiilor economice și comerciale. Ne propunem valorificarea la întreaga sa capacitate a potențialului economic al relațiilor dintre România și statele din Orientul Mijlociu, prin deschiderea unei noi etape în cooperarea economică”

„Intenționăm să dinamizăm dialogul politic bilateral cu statele latino-americane”

Despre negocierile pentru intrarea în Schengen

„Locul României este în spațiul Schengen, stat membru cu drepturi egale și depline. Îndeplinim integral criteriile de aderare la spațiul Schengen. Orice nelămuriri pe acest palier țin pur de considerente politice”

„Datoria partenerilor noștri europeni este de a fi corecți în evaluările lor și în implementarea regulilor. Credem în reguli care se respectă și care nu se schimbă în funcție de interese trecătoare. În conformitate cu asigurările pe care le-am primit din partea instituțiilor europene, ne așteptăm ca România să devină stat membru al Spațiului Schengen

„România este pregătită să contribuie la perfecționarea sistemului Schengen. Este nevoie, pe de o parte, ca libertatea de circulație – libertate fundamentală – să nu fie afectată, iar, pe de altă parte, să fie asigurat un control mai riguros la granițele externe ale UE”

„Suntem convinși să vor fi urmați pe mai departe pași drepți, corecți pentru a începe procesul de phasing out al MCV pentru România”

Despre Mecanismul de Cooperare și Verificare a Justiției

„Concluziile succesive pozitive ale rapoartelor pe Mecanismul de Cooperare și Verificare reprezintă o recunoaștere a eforturilor de consolidare internă pe toate planurile: combaterea corupției, funcționarea instituțiilor, creșterea transparenței și a predictibilității. Suntem convinși că vor fi urmați pe mai departe pașii drepți, corecți pentru a începe procesul de phasing-out al MCV pentru România”

„În fața dificultăților și a avertismentelor de orice natură, România își reafirmă angajamentul față de proiectul european, fiind ferm convinsă de superioritatea modelului politic, economic și de securitate al UE”

Despre mandatul la conducerea Consiliului UE în anul 2019

„Încep acest mandat cu gândul la pregătirea României pentru preluarea președinției Consiliului UE în anul 2019. Este o onoare să fiu cel care va conduce țara noastră în perioada celei mai înalte funcții de răspundere europeană. Este, în același timp, o responsabilitate pentru care trebuie să pregătim planuri solide”

„Voi susține construcția unei strategii integrate de politică externă la care să contribuie toate instituțiile statului român”

„Este vital pentru dezvoltarea României să avem o politica externă și de securitate coerentă, asumată de Președinție, de Guvern și de Parlament. Cred că domeniul politicii externe poate fi primul debarasat de interese partizane și conjuncturale”

Despre securitatea energetică

„Independența României și a Europei este profund legată de independența și securitatea energetică”

România poate deveni un exportator de securitate în regiune printr-o politică a susținerii interconectorilor energetici și prin „exploatarea resurselor proprii. România salută importanța acordată obiectivului de realizare a Uniunii Energetice”

Despre Parteneriatul Estic și despre Republica Moldova

„În pregătirea Summitului de la Riga, din luna mai, considerăm necesar un proces de actualizare și adaptare a Parteneriatului Estic, care să asigure realizarea unor obiective ambițioase. Este esențială consacrarea unei perspective europene clare a partenerilor din Parteneriatul Estic cei mai performanți, care au voința politică și care îndeplinesc condiționalitățile necesare”

„România va sprijini în continuare ferm eforturile Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, precum și cooperarea cu celelalte state din cadrul Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan și Belarus”

„Evenimentele din Ucraina au aruncat o umbră de tristă amintire a Războiul Rece asupra anului 2014. Reiterez declarațiile privind atacurile asupra populației civile de pe teritoriul ucrainean ca fiind acte criminale condamnabile”

„Parcursul european al Republicii Moldova si al Ucrainei rămâne una dintre preocupările principale de politică externă ale României”

„Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova au reconfirmat sprijinul popular pentru opțiunea politică proeuropeană”

Un guvern stabil (la Chișinău n.red.) și cu o viziune unitară proeuropeană sunt de preferat oricărei alte soluții de compromis. Sperăm ca liderii de la Chișinău să-și înțeleagă misiunea dată de cetățenii moldoveni și să își orienteze eforturile exclusiv în direcția consolidării democrației”

Despre Ucraina

„România va continua să sprijine Ucraina, prin operaționalizarea Fondului NATO de Sprijin în domeniul apărării cibernetice. Se vor asigura condițiile necesare pentru sprijinirea celorlalți parteneri ai Alianței, cu accent pe Republica Moldova și Georgia”

„Se impune să fie reiterate mesajele puternice prin care NATO sprijină independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acestor state (Ucraina, Georgia, Republica Moldova), în cadrul frontierelor lor recunoscute pe plan internațional și reiterează susținerea politică a eforturilor lor de reformă”

Are prioritate maximă punerea în aplicare completă și la termenele convenite a deciziilor aliate adoptate la Summitul din Regatul Unit, cu un accent aparte în ceea ce privește Planul de Acțiune al Alianței pentru creșterea capacității operaționale menite să consolideze securitatea pe flancul estic, fie că este vorba despre măsurile de reasigurare, fie că este vorba de cele de adaptare a Alianței, inclusiv în ce privește prezența concretă a NATO pe teritoriul aliaților estici, inclusiv, desigur, în România. Aceste elemente au constituit o parte importantă a discuțiilor pe care le-am avut cu Secretarul general al NATO din 16 ianuarie”

„România este printre Aliații care au înțeles pe deplin necesitatea investițiilor adecvate în capacitățile de apărare”

Despre relația cu Rusia

„Vom urmări în continuare cu atenție și evoluția conflictelor înghețate, un element suplimentar de tensiuni în regiunea extinsă a Mării Negre”

„Relațiile României cu Federația Rusă, asemenea relațiilor Uniunii Europene și NATO cu Federația Rusă, sunt astăzi umbrite de evenimentele grave care au dus la criza ucraineană”

„Revenirea acestor relații la stadiul atât de necesar dialogului constructiv și colaborării corespunzătoare intereselor comune depinde imperios de respectarea politică externă rusă a principiilor dreptului internațional

„Încercarea de rescriere a regulilor, depășirea unor linii roșii în materia conduitei și principiilor de drept internațional, recursul la modalități de acțiune între state care țin de epoci trecute, ne creează probleme tuturor, europenilor, comunității atlantice, vecinătății, Rusiei însăși – iar implicațiile se extind dincolo de spațiul euroatlantic”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună