Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT încearcă în prezent recuperarea prejudiciului, verificând ce a făcut Adriean Videanu cu aceste acțiuni după ridicarea sechestrului.
În februarie 2014, Alina Bica, printr-o ordonanță dată ca procuror-șef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competență, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acțiuni ale lui Adrian Videanu, dispus de procurorul care instrumenta un dosar al fostului ministru.
Astfel, arată procurorii, Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.
În acel dosar instrumentat de DIICOT, Videanu este cercetat alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 de dolari și punerea în pericol a sistemului energetic național pe segmentul gazelor naturale.
Alina Bica și Adriean Videanu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în acest caz, se află la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă propunerea de arestare preventivă emisă de procurorii DNA pe numele lor.
Bica se află deja în arest în dosarul despăgubirii ilegale, fiind acuzată de abuz în serviciu pentru că, în calitate de membru în comisia de specialitate din ANRP, a aprobat acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat din Capitală.