Toți angajații intoxicați la o fabrică de volane din Sfântu Gheorghe, externați din spital

Toți angajații intoxicați la o fabrică de volane din Sfântu Gheorghe, externați din spital
Publicat: 30/01/2015, 21:09

„Este vorba în total de 13 victime, cele 11 transportate inițial cu ambulanțele și încă două persoane care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe în cursul zilei de vineri, după ce s-au simțit rău. Toți pacienții au fost evaluați medical și s-a decis că pot pleca acasă, motiv pentru care au fost externați”, a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, Nagy-Demeter Istvan.

Vineri dimineață, la spitalul din Sfântu Gheorghe au ajuns inițial 11 angajați ai Autoliv, care s-au intoxicat cu o substanță necunoscută și au leșinat, în timp ce restul angajaților, aproximativ 800, au fost evacuați, ulterior, la unitatea medicală ajungând alți doi angajați care s-au simțit rău.

Activitatea în fabrica din Sfântu Gheorghe a fost oprită, fiind reluată în jurul orei 14.00.

Imediat după producerea incidentului, l a fața locului au mers specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru cercetări.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Nagy-Demeter Istvan, declara că toți pacienții au ajuns spital cu suspiciune de intoxicație, „probabil și cu atacuri de panică”, însă fără să fie în stare gravă, unii dintre ei fiind ținuți sub supraveghere medicală, iar alții fiind lăsați să plece acasă la puțin timp după sosire.

Cauza intoxicării muncitorilor ar putea fi folosirea unor substanțe detartrante pentru curățarea țevilor de canalizare, au afirmat anchetatorii.

„Folosirea unor substanțe detartrante este una dintre ipoteze, se fac în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor incidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, Marius Tolvaj.

Potrivit acestuia, substanța a fost folosită pentru curățarea țevilor de canalizare.

La fața locului a mers și prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, el spunând că angajații care au ajuns la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe sunt în afara oricărui pericol.

„Detalii cu privire la cauzele incidentului vom ști luni, cel mai important aspect este acela că nimeni nu a fost rănit grav”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

Între timp, cercetările continuă, iar reprezentanții fabricii nu au dorit să comenteze cele întâmplate.

Fabrica Autoliv de la Sfântu Gheorghe are în total peste 2.000 de angajați și produce volane pentru automobile Volkswagen și BMW.

Grupul Autoliv este lider mondial în producția de sisteme de siguranță auto: airbag-uri, centuri de siguranță, volane etc. Portofoliul de clienți Autoliv este format de producători de automobile ca Mercedes, Audi, Volkswagen, BMW, Ford, Jaguar Land Rover, Skoda, Renault.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...