Șeful Secției ATI de la Neurochirurgie, profesor la UMF Iași, reținut pentru luare de mită

Șeful Secției ATI de la Neurochirurgie, profesor la UMF Iași, reținut pentru luare de mită
Publicat: 31/01/2015, 16:18

Gheorghe Dorobăț, profesor în cadrul UMF Iași, totodată, șeful Secției ATI din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, a fost audiat, sâmbătă, de către procurorii DNA, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, pentru luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, Carmen Dorobăț, soția profesorului, a primit, în cursul zilei de vineri, 20 de carnete de student, fiecare având între file suma de o sută de euro, pentru a-l determina pe soțul ei să le acorde studenților nota 9.00 la examenul la disciplina Anestezie Generală.

Procurorii anticorupție au organizat un flagrant, examenul fiind programat pentru vineri după-amiază.

În cursul serii de vineri, au fost făcute percheziții atât la biroul profesorului Gheorghe Dorobăț de la Spitalul de Neurochirurgie, cât și la domiciliul acestuia.

Soții Dorobăț au fost audiați, vineri seară, la sediul DNA Iași, procurorii dispunând în cursul nopții reținerea pentru 24 de ore a profesorului doctor Carmen Dorobăț, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Cei doi umează a fi prezentați în fața judecătorilor Tribunalului Iași, cu propunerea arestării preventive pentru 29 de zile.

Carmen Dorobăț ocupă și funcția de manager la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Un alt cunoscut profesor din cadrul UMF Iași, Dumitru Păduraru, titular al disciplinei Anatomie în cadrul UMF, a fost reținut, tot vineri seară, de către procurorii DNA Iași, pentru luare de mită, tentativă de viol și șantaj asupra unei studente.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină