Udrea, după atacul la șeful SRI: Mă aștept la absolut orice, pentru că acum vor dori și mai mult să-mi închidă gura

Udrea, după atacul la șeful SRI: Mă aștept la absolut orice, pentru că acum vor dori și mai mult să-mi închidă gura
Publicat: 31/01/2015, 21:47

Elena Udrea a afirmat că „a văzut reacțiile și poziționările unor comentatori publici, dar și a unor „acoperiți din presă” după afirmațiile, pe care și le asumă total, pe care le-a făcut în interviul de la Hotnews” și a adăugat că dorește să facă trei comentarii scurte.

Ea a menționat că, „de regulă, când apare un denunț împotriva unui politician, acesta este fie constatat deja vinovat, fie se spune, corect, justiția să cerceteze”.

„Când au apărut dezvăluiri despre Florian Coldea (șeful SRI), unii m-au atacat pe mine și au încercat să îl declare deja nevinovat, înainte de orice acțiune a justiției”, a completat Udrea.

Ea a mai spus că „putem acuza un parlamentar, un ministru, un Prim-Ministru sau chiar un Președinte fără probleme”, dar,, „când am acuzat un general de serviciu secret, s-a creat panică!”.

„Această reacție arată teama pe care o generează SRI-ul celor cu secrete în dulap, politicieni, presă etc”, a concluzionat deputatul PMP.

Elena Udrea mai spune că „Justiția va fi cea care va dovedi dacă denunțul să va fi confirmat de dovezi”.

„Eu am spus ce știu și voi dezvolta afirmațiile din denunțul penal în fața anchetatorilor. Personal, mă aștept la absolut orice, înscenări, „dezvăluiri”, fotografii etc., pentru că acum vor dori și mai mult să-mi închidă gura. Important este să fim conștienți de pericolul uriaș al acestui moment: puterea totală în mâna unui om despre care nu se știe mai nimic în spațiul public, dar care deține secretele tuturor”, a menționat Elena Udrea, pe Facebook.

Elena Udrea a declarat, vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a depus la DNA un denunț împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunț fiind amintită și Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA.

Udrea a precizat că este vorba despre un denunț în care spune „lucruri despre dl general SRI Florian Coldea” și în care o amintește și pe Kovesi.

Ea a afirmat în interviu că Sebastian Ghiță i-a spus că Florian Coldea o urăște.

Udrea a mai declarat că fostul său soț Dorin Cocoș i-a relatat că, la solicitarea actualului director interimar al SRI Florian Coldea, i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, pentru a-și finanța televiziunea, România TV

Udrea a relatat că, în contextul în care era în campanie și se vehicula numele fostului ei soț în dosarul Microsoft, Dorin Cocoș a rugat-o să îi intermedieze o întâlnire cu șeful de atunci al SRI, George Maior și cu adjunctul acestuia, Florian Coldea, spunându-i totodată că nu dorește să „îi apeleze direct” în situația dată.

Udrea a precizat că această discuție avea loc în toamna anului trecut.

„Mi-a spus, spre exemplu, că la solicitarea domnului Coldea a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, în cash, pentru a-și finanța televiziunea, RTV”, a precizat ea, menționând că aceast lucru s-a întâmplat „mai la inceputul televiziunii, când s-a rupt RTV-ul de Realitatea și când dl Ghiță încă nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat”.

„Ulterior am aflat că banii au fost remiși dlui Ghiță de către Alin Cocoș. Mi-a mai spus că, tot așa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care făcea sondaje din acestea”, a adăugat Udrea, precizând că nu-și mai amintește numele institutului.

Udrea a mai spus în interviu că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruței Kovesi la conducerea DNA și că actualul șef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au „o foarte bună relație”.

Udrea a spus că Florian Coldea este „depozitarul tuturor secretelor tuturor”, iar pe de altă parte are o foarte bună relație cu Kovesi.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că instituția pe care o reprezintă nu dorește să se pronunțe asupra „alegațiilor” și „acuzațiilor defăimătoare” exprimate de Elena Udrea, „în contextul intensificării luptei anticorupție”.

Sava a fost întrebat care este poziția SRI față de acuzațiile exprimate de Elena Udrea la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea.

„Referitor la alegațiile exprimate în spațiul public cu privire la activitatea SRI și a reprezentanților acestuia, precum și consecvent principiilor și misiunii sale profesionale, în acord cu atitudinea public exprimată în ultimii 10 ani, Serviciul nu se pronunță cu privire la declarațiile unor suspecți aflați în urmărire penală, cu atât mai mult la situația unor dosare penale la a căror inițiere și instrumentare a contribuit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al SRI.

Joi, Elena Udrea s-a aflat la DNA, unde i s-a comunicat că este urmărită penal pentru spălare de bani și fals în declarațiile de avere, fiind acuzată că a dobândit și folosit bunuri despre care știa că provin din infracțiuni. Ea a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile, respectiv până la 29 martie.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu