Ce decizie a luat premierul Japoniei în privința Statului Islamic, după ce gruparea a decapitat doi niponi

Ce decizie a luat premierul Japoniei în privința Statului Islamic, după ce gruparea a decapitat doi niponi
Publicat: 03/02/2015, 07:55
Actualizat: 03/02/2015, 11:04

„Nu-i vom ierta niciodată pe teroriști. Japonia este ferm hotărâtă să își asume responsabilități împreună cu comunitatea internațională pentru a-i învinge” și pentru ca ei să fie „aduși în fața justiției”, a declarat Shinzo Abe, care și-a exprimat dorința ca Tokyo să adopte o poziție mai dură în materie de securitate.

Astfel, premierul japonez vrea ca Parlamentul de la Tokyo să modifice în acest an articolul 9 din Constituția niponă, care îi interzice armatei să desfășoare operațiuni în străinătate pentru a-și ajuta aliații.

Noua doctrină ar reprezenta cea mai importantă schimbare politico-militară de la reorganizarea armatei japoneze în urmă cu 60 de ani, după înfrângerea suferită în cel de-al Doilea Război Mondial.

Articolul 9 al Constituției pacifiste din 1947 îi interzice armatei să intervină în scopul soluționării unor litigii internaționale, dar premierul nipon ar putea evita acest obstacol prin intermediul unei reinterpretări a Legii fundamentale care să permită trimiterea de forțe de autoapărare pentru salvarea cetățenilor japonezi aflați în pericol, inclusiv în străinătate.

Singura modalitate de a combate terorismul este de a colabora cu comunitatea internațională și de a ne consolida mecanismele pentru a asigura securitatea poporului japonez, a afirmat Shinzo Abe, potrivit Le Monde.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut duminică „eliberarea imediată, în siguranță și fără condiții” a tuturor ostaticilor deținuți de jihadiști, după decapitarea celui de-al doilea ostatic japonez și în contextul unor temeri legate de viața unui pilot iordanian deținut de SI.

Shinzo Abe a declarat duminică dimineața că Japonia nu va ceda în fața unui „terorism inadmisibil”, după anunțul SI privind decapitarea celui de-al doilea ostatic japonez, Kenji Goto.

Jurnalistul Kenji Goto a fost răpit la sfârșitul lui octombrie în Siria.

Un alt ostatic japonez, Haruna Yukawa, a fost ucis de SI cu o săptămână mai devreme.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?