Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, în vârstă de 20 de ani, a fost prins după aproximativ trei ore de căutări, în zona Piața Abator din Cluj-Napoca, aproape de locul unde a reușit să fugă din mașina cu care era transportat în arest.
Ulterior, acesta a fost dus în arestul Poliției Județene Cluj, urmând să fie audiat.
Surse din Poliție declarau pentru MEDIAFAX că bărbatul a reușit să fugă de sub escorta polițiștilor, luni seară, în timp ce era transportat în arestul Poliției Cluj. El a profitat de faptul că agenții care îl supravegheau au oprit mașina în zona gării din Cluj-Napoca, pentru a lăsa câteva documente.
Bărbatul fusese reținut, luni, pentru 24 de ore, fiind suspectat că a comis mai multe furturi în municipiul Dej, iar în momentul în care a evadat era adus la Cluj-Napoca.
În 17 ianuarie, patru bărbați aflați în arestul Poliției Județene Cluj, trei pentru furt calificat și unul pentru tentativă de omor, au evadat din arestul IPJ. Trei dintre evadați au fost prinși după mai multe ore de căutări, în timp ce al patrulea a fost găsit abia după două săptămâni, în municipiul Alba Iulia.