Judecătoria Vaslui l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe Fîntînel Țurcanu pentru uciderea unui pieton pe un drum național din Vaslui, fiind găsit atunci de către polițiști după nouă ore de căutări, într-un județ vecin, unde a dat foc într-o râpă mașinii cu care a provocat accidentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În fapt, tânărul de 29 de ani a primit doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă, un an și jumătate pentru fugă de la locul accidentului și un an și jumătate pentru distrugere de probe. Magistrații vasluieni au contopit cele trei pedepse și au aplicat pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare, la care au adăugat un spor de pedeapsă de un an de închisoare. Judecătorii au decis să suspende executarea pedepsei, sub control judiciar.
Potrivit rechizitoriului procurorilor vasluieni, victima accidentului, un bărbat de 50 de ani, a fost lovit în plin de mașina condusă de Fîntînel Țurcanu și apoi târât pe o distanță de aproximativ 850 de metri pe șoseaua care tranzitează localitatea Dumești, respectiv drumul național DN 15D. Ulterior, șoferul a fugit de locul accidentului și, după ce a parcurs peste 30 de kilometri, a stropit mașina cu benzină și i-a dat foc într-o râpă din localitatea băcăuană Roșiești pentru a distruge urmele accidentului, susțin anchetatorii, autoturismul arzând în totalitate.
Sesizați de către un alt șofer despre existența unui pieton mort pe șosea, zeci de polițiști au început căutările celui care a provocat accidentul, Fîntînel Țurcanu fiind găsit după nouă ore, în județul Bacău. La câteva ore de la prinderea sa, tânărul a fost prezentat de procurorii Parchetului Vaslui în fața instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.
Magistrații Judecătoriei Vaslui au acceptat propunerea și au emis, pe 4 martie 2014, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Fîntînel Țurcanu pentru „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia fără încuviințarea poliției care efectuează cercetări la locului faptei”. După două săptămâni, tânărul a fost eliberat din arestul Poliției, fiind cercetat și apoi judecat în libertate, sub control judiciar.