GÂNDUL LIVE. „Procurorul Panait” se întoarce: dezvăluirile actorului care a jucat în cel mai așteptat film al anului în România

Publicat: 05/02/2015, 09:56

„Sunt curios să văd ce reacții o să stârnească filmul”, spune la Gândul LIVE Emilian Oprea, actorul care readuce în atenția românilor povestea procurorului Cristian Panait, cel care s-ar fi sinucis, pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul patru al apartamentului în care locuia împreună cu mătușa sa.

Cinci luni mai târziu, cazul a fost clasat, după ce o „expertiză psihiatrică post-mortem” ar fi dovedit că magistratul s-a sinucis pe fondul unei labilități psihice. Nu s-a cercetat varianta înlesnirii sau determinării sinuciderii. Eleni, mătușa lui Panait avea să susțină că ultimul om care l-a văzut pe nepotul ei înainte de incident ar fi fost Victor Ponta, pe atunci șef al Corpului de Control al guvernului Adrian Nastase. Panait instrumentase mai multe dosare de corupție și existau informații potrivit cărora asupra sa s-au făcut presiuni pentru a bloca anchetele. Filmul este unul dintre puținele thrillere politice realizate în ultimii 20 de ani, iar rolul principal i-a fost încredințat lui Emilian Oprea, actor cu care Tudor Giurgiu lucrase într-un alt film, „Despre oameni și melci”.

„Imediat după casting, Tudor m-a sunat și mi-a zis de Cazul Panait, de următorul lui proiect – despre care nu credeam că se va face, sincer, după ce am studiat, l-am citit și am aflat mai multe lucruri. Și da, a fost curaj din partea lui Tudor să mă ia”, mărturisește actorul. „Mi se pare curajos ce a făcut. Să iei un om care nu a mai făcut film, nu are experiență în film – bine, el mă știa din niște spectacole de teatru – e curaj. A riscat. Eu nu aș fi avut curajul lui, probabil”, afirmă actorul explicând de ce nu a trecut printr-un casting pentru rolul lui Panait, în film schimbat numele cu Panduru.

Dan Condurache, Virgil Ogașanu, Mihai Constantin și Emilian Oprea. Foto: Libra Film

Spune că nu îi place să vorbească despre această experiență ca fiind un rol. „Pentru mine cazul Panait nu e neaparat un rol. Nici nu îmi place asta”. Recunoaște că la momentul telefonului respectiv nu știa nimic despre caz și nici despre controversele pe care în anii 2000 subiectul le stârnise. Trăia într-un fel de glob de sticlă, povestește.

„Nu știam absolut nimic. Când s-a întâmplat, eu terminam facultatea. M-am ocupat mai mult de teatru – unt angajat al Teatrului Maria Filotti din Brăila – și, împreună cu colegii mei trăiam într-un glob de sticla, nu aveam legături: teatru – acasă, acasă – teatru, asta era tot. În schimb, am vorbit foarte mult cu niște prieteni de-ai mei politiști și avocați; ei știau foarte bine despre ce este vorba. Dar eu nu știam și apoi am aflat”.

Înainte să vadă scenariul și să-și vadă rolul, Emilian Oprea și-a căutat informații, pentru că – spune el – trebuia să se apropie de personajul Cristian cu „foarte multă emoție și cu responsabilitate”.

Cele trei întâlniri cu oameni din trecutul procurorului Panait

„Înainte să văd scriptul, am avut informațiile pe care mi le-a dat Tudor din presă și din alte surse, iar apoi – când ne-am apropiat de începerea filmărilor, ne-am întâlnit cu o fostă iubită de-a lui Cristian, cu un fost coleg de-al lui, procuror, și cu o fostă student de-a lui Cristian Panait”.

Întâlnirile cu acești oameni care-l cunoscuseră în realitate pe fostul procuror au reprezentat dorința tânărului actor. „Vorbeam și, la un moment dat, Tudor mi-a zis: Cunosc pe cineva care a fost studenta lui Cristi. Ne-am întâlnit și apoi am vrut mai mult și s-a putut. Am luat legătura și cu acel domn procuror. Și cu o fostă iubită de-a lui Cristian, de pe vremea când el avea vreo 22 – 23 de ani, deci cu 6 ani înainte de incident”.

Andreea Vasile si Emilian Oprea. Foto: Libra Film.

Cum era Cristian Panait prin ochii celor care i l-au povestit actorului Emilian Oprea? „Inițial aveam imaginea unui bun profesionist”, spune „dar discuțiile cu oamenii care i-au fost aproape și care l-au cunoscut în civil au fost importante, pentru că mi-am dat seama și de omul Cristian Panait; care era la fel de excepțional ca profesionistul Cristian Panait . Și că era și foarte foarte frumos. Un om foarte frumos. Nu numai fizic”.

Din discuțiile cu aceste surse, părea adevăratul Cristian Panait o persoană care ar fi putut recurge la un gest extrem, precum acela de a se sinucide? Emilian Oprea spune că nu, iar negația lui este triplă. „Nu, nu, nu. Sub nicio formă și din nicio partea celor trei cu care am vorbit. Spre finalul filmărilor am vorbit și cu mătușa lui și, sub nicio formă”.

Cu mătușa procurorului vorbește și astăzi și se și vizitează deși, spune Emilian Oprea, în timpul filmărilor a evitat să o întâlnească. „Ca nu cumva să iau asupra mea mai mult decât pot duce. Îmi doream să îmi termin filmul”, mărturisește.

Ce scrie pe una dintre cărțile primite de Cristian Panait de ziua lui

Abia în ultimele zile de filmare – realizate chiar în casa în care procurorul a locuit – a întâlnit-o pe mătușa acestuia. „Atunci am vorbit puțin cu ea. Am avut nevoie de un obiect de-al lui Cristian pentru ziua aia de filmare și atunci am vorbit. După aia..ne-am întîlnit”.

Cum a reușit totuși să o evite pe femeia care locuia totuși în casa în care echipa lui Giurgiu filma ? „Ea pleca dimineața, ne lăsa nouă apartamentul, noi filmam, iar ea se întorcea seara. Dar a venit într-o după-amiază, m-a prins acolo, am intrat repede în bucătărie, a venit după mine și am vorbit câteva lucruri. O persoană foarte dragă..”

Obiectul de care avea nevoie Emilian Oprea, Cristian Panduru în filmul lui Giurgiu, „De ce eu”, este o carte: „Quo Vadis” (n.r. Henryk Sienkiewicz). Și da, apare în film. „Am vrut eu”.

Era romanul lui Panait favorit? ” Nu cred”, spune actorul. „Am mai vorbit cu Eleni, mătușa lui. El citea mult mai mult cee ace ținea de meserie. Dar asta e o carte pe care a primit-o de la trei colege, că are o dedicație, de ziua lui. Acum am mai multe (n.r. cărți), sunt la mine acasă și pare așa, ireal, când mă uit în biblioteca mea și văd lucruri care i-au aparținut lui Cristian”.

Ce dedicație are cartea? „Ceva de genul (n.r. citează din memorie): Când ai timp și își ridici privirea din dosare, uită-te în jurul tău și vezi cât ești de fericit. Acum, când recitesc dedicația, e așa…Cât ești de fericit…Cât de fericit a fost? Și unde s-a ajuns?”

Prin ochii celor care l-au cunoscut, care au lucrat cu el, l-au iubit, ori au trăit cu el, Panait era un om care iubea viața și își iubea prietenii. Așa îl povestește astăzi Emilian Oprea. „Un om echilibrat, ambițios și – ca să citez pe cineva care l-a cunoscut foarte bine, și pe care l-am prins în mijlocul unei discuții și l-am întrebat – Îl cunoști foarte bine, de ce crezi că a făcut ceea ce a făcut, mi-a răspuns simplu: – Din onoare, doar din onoare”.

Terasa de pe care s-ar fi sinucis procurorul Panait

La filmări a fost tensiune, o emoție aproape palpabilă în rândul întregii echipe, descrie Oprea atmosfera ultimelor zile. „Au fost momente când mă gândeam: Uite, eu trec prin 0,001 % din ce a trecut el. Eram acolo pe terasă, înainte de filmarea ultimei scene – a sinuciderii, mă uitam în jur și simțeam emoția asta puternică, toată echipa care era cu mine și mi-am zis: Uite, eu acum nu am să mor și, pe lângă asta, eu nu sunt singur aici. Nu trec prin asta singur. Cristian a trecut înmiit și era singur. Foarte singur și asta știu clar, nu la modul fizic.”

Crede Emilian Oprea că s-a sinucis Cristian Panait? „Nu știu. Sper ca filmul să împingă lucrurile mai departe și să se redeschidă dosarul lui pentru că planează suspiciunea asupra morții sale. Da, el s-a aruncat, dar asta (n.r. sinuciderea) poate fi indusă, determinată. Sunt cazuri. Sunt foarte multe cazuri, vezi cazul lui Aleksander Litvinenko, cel care a fost intoxicat”.

Foto: Libra Film

Și-a dorit Oprea în timpul filmărilor să facă un pas înapoi, să se retragă? Respinge acest scenariu. „Nu mi-aș fi iertat-o niciodată”, spune. „Am fost onorat, extrem de onorat că pot să-i duc povestea” (n.r. lui Cristian Panait).

E vorba doar de onoare sau de încrederea investită de Giurgiu? În primul rând de onoare, susține Oprea , „că îi pot duce povestea lui Cristian mai departe și apoi pentru Tudor, care a riscat, pentru că e curajos ce a făcut el cu mine”. De altfel, spune că l-a și întrebat pe Tudor Giurgiu de ce a avut acest curaj: „Pentru că fizic nu prea semănăm (n.r. este vorba despre asemănarea fizică între Oprea și procurorul Panait) – Cristian Panait era un bărbat înalt, frumos, fain. Și mi-a spus că datorită ochilor. Pentru că avem aceeași ochi”.


De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real – cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait – , va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

Bazat pe fapte reale, „De ce eu?” spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tânăr procuror care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals și uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicații la nivel înalt și îi distruge tânărului magistrat încrederea în justiție.

„Un film inspirat dintr-o realitate atât de puternică poate fi făcut într-o mie de feluri. Pe mine, însă, mă interesează strict demontarea mecanismelor prin care un om puternic, la propriu și la figurat, ajunge în doar 20 de zile să-și ia viața. Ce mecanisme, ce resorturi interne se declanșează în momentul în care descoperi că tot sistemul pentru care ai lucrat și în care te-ai format e corupt și putred din temelii? E, practic, un film despre dezintegrarea rapidă a unui om care alege să lupte, din interior, împotriva sistemului”, declară Tudor Giurgiu.

Protagonist este Emilian Oprea, 37 de ani, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj de cinema. Din distribuție fac parte actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.

Foto: Libra Film

Regia îi aparține lui Tudor Giurgiu, aflat la cel de-al treilea lungmetraj din carieră după Legături bolnăvicioase (2006) și Despre oameni și melci (2012). Acesta semnează și scenariul, alături de Loredana Novak. Director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, scenografia Cristian Niculescu, iar costumele Szélyes Andrea. Muzica este compusă de Viktor Chouchkov.

CAZUL PANAIT. Cristian Panait s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul patru al locuinței sale din București. Cu un an în urmă, fusese numit procuror la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție. Printre dosarele pe care le avea în lucru se afla și cel al procurorului Alexandru Lele, de la Oradea, care a dispus arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzația de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. Panait avea misiunea de a-l ancheta pe procurorul Lele pentru presupuse fapte de corupție și sustragere de documente. Potrivit relatărilor presei, acesta a refuzat să-l pună sub învinuire pe Lele, în lipsa unor probe concludente, iar la nici o lună de la primirea cazului s-a sinucis. În august 2002, cazul a fost clasat, după ce o „expertiză psihiatrică post-mortem” ar fi dovedit că magistratul s-a sinucis pe fondul unei labilități psihice. Nu s-a cercetat varianta înlesnirii sau determinării sinuciderii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?