Complexul wellness termal, denumit „Nymphaea”, va include șase corpuri de clădire, șapte bazine exterioare și o serie de amenajari peisajere, sportive și de agrement.
Proiectul va avea o suprafață totală construită de aproximativ 12.200 metri pătrați și va fi amplasat pe terenul ștrandului municipal din Oradea.
Contractul, estimat inițial la 81,1 milioane lei, a fost adjudecat pentru 69,8 milioane lei, sume care nu includ TVA.
Proiectul a fost atribuit la finele lunii ianuarie, prin licitație deschisă, și va fi cofinanțat cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional.
Constructorul este parte a grupului KÉSZ din Ungaria, activ în special în domeniul construcțiilor. KÉSZ a deschis o subsidiară în România în 2001, la Cluj-Napoca, fiind implicat în decursul timpului în realizarea mai multor proiecte, de la spații de producție la depozite sau clădiri comerciale.