Prima pagină » Economic » CNADNR caută constructor pentru primii 3 km din București-Ploiești. Când se va circula pe întreaga autostradă

CNADNR caută constructor pentru primii 3 km din București-Ploiești. Când se va circula pe întreaga autostradă

CNADNR caută constructor pentru primii 3 km din București-Ploiești. Când se va circula pe întreaga autostradă
CNADNR va înceta contractul cu asocierea italiană Pizzarotti - Tirrena Scavi pentru construcția primilor 3,3 kilometri ai autostrăzii București - Ploiești, urmând să selecteze noii constructori până la finele lunii iunie, și estimează că întreg proiectul va fi finalizat în 2016.

Traficul pe autostrada București – Ploiești a fost deschis în vara anului 2012, cu restricții de viteză, după mai multe amânări, însă primii 6,5 kilometri ai autostrăzii nu au fost finalizați nici până în prezent.

Lucrările pe tronsonul de 6,5 kilometri au început în 2012, iar în prezent 3,2 kilometri au un stadiu fizic al lucrărilor executate de 98%, în timp ce primii 3,3 kilometri sunt finalizați doar în proporție de 5%. Compania de Drumuri a dat vina pentru tărăgănarea lucrărilor pe Primăria Municipiului București, pe Primăria Voluntari, dar și pe Poliția Română, instituții ce au cerut modificări în proiectul tehnic inițial al tronsonului de 6,5 kilometri, potrivit informațiilor transmise de CNADNR la solicitarea ZF.

După ce ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a cerut identificarea de urgență a unor soluții pentru finalizarea construcției, CNANDR a stabilit, împreună cu antreprenorul și consultantul lucrării, o serie de măsuri pentru rezolvarea blocajulu”, a anunțat joi CNADNR, într-un comunicat.

Astfel, măsurile aprobate au fost depunerea la Primăria Municipiului București a cererii de emitere a certificatului de urbanism pentru sectorul cuprins între km 0+000 și km 0+750 până la 6 februarie și recepția la terminarea lucrărilor pentru sectorul km 7+400 – km 19+500 până la 13 februarie, dată limită și pentru preluarea în administrare de către CNADNR a sectorului cuprins între km 3+325 și km 7+400.

În privința primilor trei kilometri – de la km 0+000 la km 3+325 -, planul de măsuri prevede notificarea antreprenorului privind încetarea contractului până la 16 februarie, procedurile de atribuire urmând să fie finalizare până la sfârșitul lunii iunie 2015.

„Pentru a realiza respectivii kilometri este nevoie de bani, iar contractul nu mai permite, soluția juridică fiind încetarea acordului pe cale amiabilă și relicitarea lucrărilor. Când s-a semnat contractul, se puteau face suplimentări mai mari de cheltuieli, însă după modificarea legislației achizițiilor publice nu s-a mai putut realiza acest lucru la același nivel”, au declarat pentru Mediafax reprezentanții CNADNR.

Potrivit CNADNR, finalizarea tronsonului de 3,3 kilometri va avea loc în 2016, iar valoarea estimată a lucrărilor nu este deocamdată stabilită.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova declara la jumătatea anului trecut că CNADNR a transmis constructorilor primilor 6,5 kilometri din autostrada București-Ploiești notificarea de reziliere a contractului.

„Am cerut să se facă o analiză care erau lucrările care trebuiau făcute în prețul inițial și care sunt lucrările suplimentare. Au cerut o sumă mult mai mare, de altfel ne-au și dat în judecată, Pizzarotti a dat în judecată CNADNR pentru o sumă consistentă, de 80 milioane lei, daca nu mă înșel, e un proces pe rol în acest moment. Nu există niciun fel de rezervă, am spus că dacă în urma negocierilor Pizzarotti înțelege ca în prețul inițial (…) să rezolve cei 6,5 km este bine, dacă nu, nu este exclus să ajungem la reziliere”, afirma Șova, la finele lunii martie.

Lucrările la autostrada București – Ploiești au fost împărțite în două sectoare, respectiv București-Moara Vlăsiei, executate de consorțiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, și Moara Vlăsiei-Ploiești (asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internațional/Euroconstruct ’98/Com-Axa).

Citește și