Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis l-a felicitat în cadrul convorbirii telefonice, pe Sergio Mattarella, pentru alegerea în calitate de președinte al Italiei, șeful statului exprimându-și dorința aprofundării Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, construit pe o relație lungă și solidă.
Cei doi au subliniat că prezența unei importante comunități românești în Italia și a unei puternice comunități de afaceri italiană în România conferă acestei relații o dimensiune specială, potrivit sursei citate.
Președintele României a menționat în cadrul convorbirii că una dintre prioritățile sale imediate este de a cunoaște reprezentanți ai comunității române din Italia și că își dorește găsirea de noi căi de a valorifica interesele comune ale românilor și italienilor, cetățeni cu drepturi egale în Europa, se mai precizează în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
Judecătorul Sergio Mattarella a fost ales, sâmbătă, președintele Italiei, cu 665 de voturi, cu mult peste cele 505 voturi necesare, potrivit rezultatelor oficiale, relatează AFP.